Președintele comisiei parlamentare SIE, deputatul PNL Mihăiță Calimente, a declarat, luni, că, în opinia sa "privată", președintele Traian Băsescu, dar și premierul Victor Ponta știau despre "încurcăturile fratelui" șefului statului, fiind vorba de un caz de siguranță națională.
Președintele comisiei parlamentare SIE, Mihăiță Calimente (PNL), a declarat, luni, că, în opinia sa "privată", președintele Traian Băsescu, dar și premierul Victor Ponta știau despre "încurcăturile fratelui" șefului statului, fiind vorba de un caz de siguranță națională.
"În opinia mea privată, nu în urma unor informații pe care le-aș fi primit de la SIE, în opinia mea privată, da, președintele Băsescu absolut că știa aceste informații, de încurcăturile în care este fratele domniei sale, pentru că lucrurile nu se întâmplă de ieri de azi, se întâmplă de vreo trei ani de zile și eu nu cred că cei de la SRI, DNA să nu-i fi spus președintelui ce s-a întâmplat", a afirmat Calimente.
El a adăugat că, în opinia sa, este vorba de un caz de siguranță națională, fie că cineva a încercat să-l implice pe președinte în această situație, fie că era vorba de fratele președintelui.
"În cazul că cineva a încercat să-l implice pe președinte în această situație, este caz de siguranță națională, în cazul în care fratele președintelui acționa fără ca președintele să știe, cei în măsură să informeze pe președinte de acțiunile domnului Mircea Băsescu cred că au făcut-o pentru că, la fel, acțiunile lui Mircea Băsescu ridicau o problemă de siguranță națională, fiind totuși fratele președintelui și orice destabilizare a României, în situația existentă în această parte a Europei, ridică o problemă de siguranță națională", a adăugat Calimente.
El a opinat că instituțiile abilitate l-ar fi informat și pe premier.
"Sunt convins că acele instituții au informat în afară de președinte, l-au informat și pe premier. De aceea mă interesează foarte mult poziția primului ministru pentru că nu cred că primul ministru, atunci când a semnat pactul de coabitare și a numit-o pe doamna Kovesi, nu știa despre acest dosar, pentru că eu sunt sigur că doamna Kovesi l-a informat și pe primul ministru și procurorul general Nițu trebuia să fi știut ceva și să-i fi spus premierului, după cum SRI trebuia să-i fi spus premierului în legătură cu ceea ce se întâmpla. Poziția premierului care nu știa nimic și acum a aflat mi se pare foarte suspectă și politizantă și a președintelui, la fel", a arătat Calimente.
El a făcut aceste afirmații după ce membrii comisiei SIE l-au audiat pe directorul SIE, Teodor Meleșcanu, pe tema "situației bugetului instituției și a modului în care Serviciul respectă prioritățile din planul național de informații".