Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) își prezintă, astăzi, bilanțul pe 2015. Pentru prima dată, gazda evenimentului este Daniel Horodniceanu, cel care a preluat șefia DIICOT după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupție "Bica 1", privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 11, 30: Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, înainte de bilanțul DIICOT, că ceea ce se întâmplă la Autoritatea Națională pentru Cetățenie este ''scandalos", potrivit Agerpres.
"Am trimis un control la ANC și, pentru că am exportat în presă, veți afla azi concluziile care sunt dezastruoase, referitoare la activitatea ANC", a spus Raluca Prună.
Cinci șefi ai Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) și-au anunțat demisiile din funcții, printr-o scrisoare adresată ministrului Justiției.
UPDATE 11, 22: Daniel Horodniceanu a declarat, înainte de bilanțul DIICOT, că procurorii au indisponibilizat, în 2015, bunuri de peste 525 de milioane de lei și au întocmit 84 de rechizitorii în ceea ce privește crima organizată. Potrivit datelor prezentate, în 2015 — pentru prima oară, au fost indisponibilizate sume și pe teritoriul altor țări, notează Agerpres.
"Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale s-a cifrat, în 2015, la 525.868.000 lei", a spus Horodniceanu.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 26 octombrie 2015, decretul de numire a lui Daniel Horodniceanu în funcția procuror-șef al DIICOT pe o perioadă de trei ani.
Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, potrivit Mediafax.
Alina Bica a fost procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din mai 2013 până în noiembrie 2014, când a demisionat din funcție.
DIICOT a fost înființat în anul 2004, prin Legea nr. 508/2004, în scopul destructurării grupurilor infracționale organizate, frontaliere și transfrontaliere.