Actual· 2 min citire

Pod pietonal de traversare a lacului Herăstrău, construit de Primăria Capitalei

Pod pietonal de traversare a lacului Herăstrău, construit de Primăria Capitalei

Pod pietonal de traversare a lacului Herăstrău, construit de Primăria Capitalei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 31 iul. 2019, 11:40

Un pod pietonal de traversare a lacului Herăstrău în zona căii ferate urmează să fie realizat în termen de aproximativ opt luni, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în ședința de miercuri a Consiliului General al Capitalei.

Proiectul vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții.

Finanțarea va fi din bugetul propriu al Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement. Valoarea totală (inclusiv TVA) este estimată la 2,2 milioane lei, dintre care lucrările de construcții-montaj reprezintă 1,8 milioane lei.

Pentru studiul de fezabilitate sunt prevăzuți 143.000 lei. Conform indicatorilor tehnico-economici, este vorba despre un pod pietonal metalic mobil.

Potrivit referatului de aprobare, de-a lungul malurilor lacului Herăstrău există alei pietonale, iar trecerile peste lac sunt amenajate din loc în loc, acolo unde malurile se apropie unul de altul, așa cum se întâmplă și în dreptul podului CF, linia București-Constanța, ce traversează denivelat DN1 și, mai apoi, lacul Herăstrău.

"Investiția este propusă a se realiza în zona de nord a municipiului București, pe diagonala verde albastră constituită de lacurile râului Colentina, respectiv pe lacul Herăstrău. În prezent, există amenajată o trecere provizorie din elemente metalice de inventar închiriată de la Ministerul Apărării Naționale, care însă nu asigură posibilitatea deplasării ambarcațiunilor pe sub podul CF. Tipurile de lucrări prevăzute a fi executate au fost stabilite din punct de vedere tehnic și economic cu scopul menținerii viabilității, dar și pentru conservarea și adaptarea structurii pietonale existente și de siguranță a circulației la nivelul actual și de perspectiva traficului atât pietonal, cât și cel al ambarcațiunilor de agrement din dotarea ALPAB", prevede documentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News