Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au scăzut luni, după ce președintele american Joe Biden a acceptat să discute cu președintele rus Vladimir Putin despre Ucraina în cadrul unui summit. La câteva ore însă de la anunțul privind discuțiile dintre greii planetei, Kremlin a nuanțat optimismul: este prematur un summit între Putin și Biden. Rămâne de văzut dacă prețurile vor rămâne la același nivel mai scăzut și după precizările Moscovei.
Tensiunile dintre Moscova și Occident țin piața gazelor naturale cu sufletul la gură. Aproximativ o treime din livrările de gaze rusești destinate Europei trec prin Ucraina.
"Este prematur să vorbim de un plan concret de a organiza orice gen de întâlnire," a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. În același timp, acesta a reamintit că există un acord pentru continuarea dialogului prin ministerele de Externe ale celor două țări.
Pe fondul intensificării luptelor pe frontul din estul Ucrainei, anunțul unui „summit” agreat de Joe Biden și Vladimir Putin a provocat o ușoară scădere, în Europa, a prețurilor de referință la gaze.
Întâlnirea anunțată într-un viitor apropiat a oferit noi speranțe pentru găsirea unei soluții pașnice la o criză care afectează prețurile la o gamă largă de produse, de la energie, metale și alimente până la acțiuni și valute, Bloomerg, potrivit Agerpres. Traderii și decidenții europeni urmăresc cu atenție livrările de gaze naturale rusești, pe fondul unei crize care a făcut ca prețurile să se multiplice de patru ori în ultimul an.
Luni, la Bursa de la Amsterdam, cotațiile futures la gaze cu livrare în luna următoare, un indicator de referință în Europa, erau în scădere cu 5,6% până la 69,60 euro pentru un Megawat-oră în jurul orei 9.06 a.m.
Livrările de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, au fost limitate în ultimele luni iar potrivit grupului Gazprom motivul pentru această situație este cererea redusă din partea clienților. În paralel, livrările robuste de gaze lichefiate, livrările de gaze din Norvegia și temperaturile ridicate au ajutat la contracararea declinului livrărilor rusești și au dus la scăderea prețurilor de la valorile record atinse în luna decembrie 2021.
Casa Albă a confirmat că președintele american a fost de acord în principiu să se întâlnească cu omologul său rus, așa cum a propus președintele francez Emmanuel Macron, cu condiția ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina.
Președintele american Joe Biden a avertizat săptămâna trecută, vineri, că un atac al Rusiei este posibil în zilele următoare. La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a declarat că Marea Britanie și SUA ar trebui să oprească companiile rusești să mai facă tranzacții în lire sterline și dolari dacă Rusia va declanșa un atac asupra Ucrainei.
SUA i-au avertizat pe aliați că o potențială invazie a Ucrainei ar putea viza mai mult orașe, dincolo de capitala Kiev. Printre orașele care ar putea fi atacate se numără Harkov în nord-est și Odesa și Herson în sud. Orașul Harkov este în apropiere de Sudzha, un important punct pentru tranzitul gazelor naturale rusești spre Europa prin Ucraina iar Herson este în apropiere de portul Nicolaev, un important punct de export al cerealelor, și nu departe de Odesa, un alt hub pentru exportul de materii prime.