Actual· 1 min citire

Peste 50 de migranți au fost găsiți ascunși în două TIR-uri, în timp ce încercau să treacă ilegal frontera spre Ungaria - FOTO

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 nov. 2022, 11:12

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 51 de cetățeni din Maroc, Turcia și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două automarfare.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni turci, ambii conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse din PVC și bare de metal pentru societăți comerciale din Cehia și Polonia.

Peste 50 de migranți au fost găsiți ascunși în două TIR-uri, în timp ce încercau să treacă ilegal frontera spre Ungaria - FOTO – poza 1

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiți, ascunși în compartimentele pentru marfă, în total, cincizeci și unu de cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Maroc, Turcia și Siria, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News