În această săptămână, medicii italieni și români care colaborează în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice au ajuns la un bilanț de 100 intervenții chirurgicale pe cord.
“Am reușit ceea ce ne-am propus, adică să salvăm aici, acasă, copiii noștri care se nasc cu malformații cardiace fără a mai fi necesar transferul lor în unități sanitare din alte țări. Anul trecut am stabilit cu reprezentanții clinicii italiene că vom continua acest program și că îl vom dezvolta la nivel național. În prezent, se realizează intervenții la București la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” și în alte 4 centre din Iași, Tg. Mureș, Cluj Napoca și Timișoara" a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății.
În luna iulie a anului trecut, ministrul Sănătății a semnat extinderea Programului de cooperare între Ministerul Sănătății și Clinica San Donato, program în cadrul căruia echipe de medici italieni și români operează copii cu malformații congenitale cardiace în cadrul spitalelor din România.
“Cea de-a doua componentă a programului o reprezintă cea de instruire a personalui medical în domeniul chirurgiei cardiace. Ținta noastră este ca în anul 2016, după 2 ani de la înființarea programului, echipa de medici români să poată efectua în integralitate intervențiile, fără coordonarea medicilor din Italia”, a mai spus ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății a felicitat echipele de profesioniști români și italieni pentru că toate cele 100 de intervenții realizate au avut o rată de succes de 100%.
La rândul lor, medicii italieni au subliniat importanța acordului încheiat cu Ministerul Sănătății și a suportului acestei instituții.
Mortalitatea infantilă datorată malformațiilor congenitale ale sistemului circulator reprezintă peste 11% din totalul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an.
Numărul anual de copii cu probleme cardiace, printre nou-născuți, este de aproximativ 2.500-3000 de cazuri noi pe an.