Polițiștii au făcut, marți, trei percheziții în București, la persoane suspectate că se ocupau de contrabanda cu țigări în Sectorul 5. Șase persoane vor fi audiate în acest dosar.
Potrivit Poliției Capitalei, marți dimineață au avut loc trei percheziții în București, într-un dosar de deținere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete.
„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada august 2021 - prezent, mai multe persoane ar fi comercializat, în Sectorul 5 al Capitalei, importante cantități de țigarete, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
Astfel, în această dimineață, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în București, șase persoane fiind depistate și conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a arătat sursa citaă.