Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Timiș, Arad și Suceava, coordonați de procurorii timișeni, au făcut 18 percheziții domiciliare în cele 3 județe, pentru a anihila o rețea de contrabanda de țigări. Patru bărbați au fost reținuți în acest caz.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit peste 356.560 de țigarete, 10 litri de alcool, 31.290 de lei și două arme neletale, care au fost confiscate.
6 persoane au fost duse la sediul poliției pentru audieri. După audieri, patru bărbați cu vârste cuprinse între 43 și 46 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore și duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
"Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Activitățile vizează probarea activității infracționale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza județelor Timiș și Arad țigări nemarcate și nesupuse nesupuse regimului accizării, provenite de pe raza județului Suceava. Activitățile desfășurate vizează șase bărbați cu vârste cuprinse între 43 și 68 de ani, presupuși a fi implicați în comiterea infracțiunii”, se arată în comunicat.