Această poveste este a unui soldat, care, în sfârșit, se întorcea acasă, după ce luptase pe front.
El își sună părinții. – Mamă, Tată, mă întorc acasă, dar înainte vreau să vă rog o favoare. Am un prieten foarte bun pe care mi-ar face plăcere să-l aduc cu mine. El a fost rănit îngrozitor în luptă. A călcat pe o mină și a pierdut un braț și un picior. Și în afară de asta nu are nici-un loc unde să locuiască.
- Ce suferință!!! Regretăm mult să auzim asta. Dar fiule, nu știi ce ne ceri, nu ai idee de gravitatea problemei Cred că te poți întoarce acasă și uită acest subiect, o să găsească el o soluție.
Fiul întristat profund închise telefonul și nu mai sună niciodată.
Câteva luni mai târziu, părinții au primit un anunț de la poliție că fiul lor murise. Îngroziți s-au dus la morgă pentru identificarea cadavrului.
Ei l-au recunoscut și spre groaza și teroarea lor, au descoperit că
“FIUL LOR AVEA NUMAI UN BRAȚ ȘI UN PICIOR”. Prietenul fiului lor era, de fapt… el însuși.
Părinții din această poveste sunt ca noi, găsim că e mai ușor să iubim pe aceia care sunt perfecți, frumoși, sănătoși, simpatici, dar nu ne plac persoanele care ne incomodează și ne fac să ne simțim rău.
Să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a accepta, fără restricții, persoanele așa cum sunt ele, chiar dacă sunt diferite de noi.
