Rugăciunea Sfântului Maxim Mărturisitorul – în vreme de ispită
„Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, nu îndepărta de la noi mila Ta! Nu pomeni fărădelegile noastre cele vechi, ci degrabă îndură-te de noi, căci am ajuns cu sufletele pustii! Adu-Ți aminte, Doamne, de pârga pe care, luând-o dintru noi pentru iubirea de oameni, Fiul Tău Cel Unul Născut o ține pentru noi în ceruri, ca să ni se dăruiască nădejdea tare a mântuirii și să nu devenim din deznădejde mai răi. Nu îndepărta de la noi ajutorul Tău, căci nu suntem în stare să vedem și să învingem primejdiile viitoare, ci numai Tu ești puternic să ne aperi de toți vrăjmașii. Mântuiește-ne pe noi, Doamne, din greutățile acestei lumi, ca în conștiință curată trecând marea vieții și înfățișându-ne întregi și fără pată înaintea scaunului Tău înfricoșător, să ne învrednicim de viața cea veșnică. Amin!”