Operațiunea Ziua Z pentru DIICOT, la final. Procurorii, bilanț halucinant! 227 de suspecți ridicați

Operațiunea Ziua Z pentru DIICOT, la final. Procurorii, bilanț halucinant! 227 de suspecți ridicați
"Ziua Z" pentru clanurile interlope suspectate de crimă organizată! Procurorii antimafia, alături de politiști din întreaga țară, au făcut, miercuri, peste 200 de percheziții într-o acțiune cu 227 de suspecți. Lista acuzațiilor este una lungă: de la infracțiuni economice și informatice, la tentativă de omor, trafic de droguri sau cămătărie.
Miercuri, în cadrul operatiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcției au declanșat o amplă acțiune de combatere a fenomenului infracțional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de județe și a municipiului București (Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Vaslui, Galati, Braila, Vrancea, Covasna, Brasov, Buzau, Prahova, Dambovita, Constanta, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caras, Hunedoara, Timisoara, Bihor, Satu Mare, Salaj, Cluj si Bistrita Nasaud), fiind efectuate un număr de 238 de percheziții domiciliare, ce vizează nu mai puțin de 227 de suspecți, arată Direcția, într-un comunicat de presă dat publicității.
Structura Centrală
Potrivit aceleiași surse, procurorii DIICOT- Structura Centrală au efectuat un număr de 25 perchezitii domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unui grup infractional organizat, format din 26 de suspecți, membrii acestuia avand preocupari pe linia traficului de persoane, proxenetismului, infractiuni cu violenta, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativa de omor.
In urma cercetarilor efectuate în cauză s-a stabilit că, în perioada 2016 și până în prezent, suspectii au racolat tinere din judetele Dambovita, Prahova si Dolj, pe care le-au transportat in Irlanda, unde le-au determinat sa practice prostitutia prin intermediul website-urilor de escortă sau le-au facilitat practicarea acestor activitati, banii obtinuti fiind insusiti de către membrii gruparii.
De asemenea, procurorii DIICOT- Structura Centrală au efectuat într-o altă cauză penală un număr de 15 percheziții domiciliare care au vizat o grupare infracțională organizată, specializată în comiterea de infracțiuni informatice, respectiv montarea de dispozitive de skimming la ATM-uri (deep insert skimmer), în statele Uniunii Europene, precum și în state terțe (Israel), urmate de retrageri frauduloase de numerar.
Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud
Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au efectuat 25 de percheziții domiciliare pe raza a 8 județe și a municipiului București la locuințele unor suspecți și sediile mai multor societăți comerciale, într-o cauză în care s-a reținut că începând cu anul 2009 administratorii unei societăți comerciale din Bistrița, cu profil de activitate comercializarea pieilor de animale, au constituit un grup infracțional organizat, având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de către societatea în cauză.
Din primele investigații, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională desfășurată se ridică la peste 500.000 euro.
Serviciul Teritorial Oradea
Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea au efectuat 23 percheziții domiciliare pe raza județelor Bihor (localitățile Oradea și Salonta) și Satu Mare la domiciliul a 22 de suspecți care fac parte dintr-un grup infracțional organizat specializat în efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Serviciul Teritorial Ploiești
Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Ploiești au efectuat 13 percheziții domiciliare (cinci pe raza județului Prahova, șase pe raza județului Constanța și două pe raza județului Galați) într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea de infracțiuni din sfera criminalității informatice.
S-a reținut că, începând cu anul 2013, pe raza județului Prahova s-a constituit un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică, la care au aderat ulterior un număr de zece suspecți. Activitatea grupării a constat în instalarea de dispozitive de copiere a benzii magnetice a cardurilor bancare la unități bancare din spațiul Uniunii Europene (Franța, Italia, Germania, Grecia), dar și în țări precum: Statele Unite ale Americii, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Noua Zeelandă, falsificarea de instrumente de plată electronică și efectuarea de retrageri frauduloase de numerar.
Biroul Teritorial Buzău
Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Buzău au efectuat 30 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Buzău, Brașov, Ilfov, Bihor, Covasna, Neamț, Sălaj și Prahova într-o cauză vizând destructurarea a trei grupări infracționale organizate, membrii acestora colaborând și interacționând între ei, grupuri ce erau profilate pe comiterea infracțiunilor din domeniul fraudelor fiscale(evaziune fiscală), fraude din domeniul criminalității informatice, infracțiuni de fals și uz de fals, potrivit aceleiași surse.
Astfel, un prim grup infracțional organizat este format din trei cetățeni libanezi și patru cetățeni români, care, în perioada 2011-2015, a creat un circuit economic, comercial și financiar fictiv, între mai multe societăți comerciale, create special în scopul eludării obligațiilor fiscale de plată către bugetul general consolidat al statului român.
Prejudiciul cauzat este în sumă de 4.785.134 lei (din care 2.899.899 lei cu titlu de TVA și 1.885.235 lei cu titlu de impozit pe profit).
Pe parcursul activității infracționale, liderul acestui grup infracțional organizat a avut nevoie în activitatea desfășurată de o serie de documente de identitate falsificate iar pentru obținerea acestora a apelat în anul 2016 la un suspect, care la momentul respectiv era angajat ofițer al SJIPI Buzău (în prezent pensionat).
Astfel, din cercetări s-a stabilit că suspectul făcea parte dintr-un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, profilat pe comiterea infracțiunilor din domeniul criminalității informatice și falsificarea de documente de identitate.
Liderul acestui grup, domiciliat în municipiul Brașov, avea și rolul de a falsifica documente de identitate, respectiv cărți de identitate, pașapoarte, permise de conducere, cărți de ședere temporară pentru cetățeni străini (acesta fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni falsificatori de documente din țară), din grupare făcând parte alte 14 persoane domiciliate pe raza a mai multor județe, inclusiv din municipiul București.
Biroul Teritorial Brăila
Procurorii DIICOT Biroul Teritorial Brăila au efectuat 9 percheziții domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu țigări.
Serviciul Teritorial Timișoara
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara au efectuat 36 de percheziții domiciliare, dintre care 33 în județul Timiș și 3 în județul Caraș-Severin, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
S-a reținut faptul că, la începutul anului 2017, în mediul universitar din municipiul Timișoara s-a constituit un grup infracțional organizat, având ca obiectiv derularea de activități infracționale pe linia traficului cu droguri de risc și de mare risc (cannabis, rezină de cannabis, comprimate ecstasy, timbre LSD).
Nucleul de bază al grupării a fost constituit din 9 suspecți originari din Tg.Jiu, care și-au dezvoltat activitatea de furnizare de droguri în special în rândul studenților Facultăților de Medicină și Drept.
Biroul Teritorial Ialomița
Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Ialomița au efectuat 5 percheziții domiciliare într-o cauză penală în care se efectuează cercetări față de un grup infracțional organizat care în perioada 2017 – 2018 a comercializat droguri de risc și substanțe cu efect psihoactiv în municipiul Fetești și a comunelor limitrofe de pe raza județelor Ialomița și Călarași.
Biroul Teritorial Teleorman
Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Teleorman au efectuat un numar de șapte perchezitii domiciliare pe raza județelor Teleorman, Cluj, Hunedoara, Dolj și București, în trei dosare penale vizând săvârșirea de către mai multe persoane a unor infractiuni de pornografie infantilă, fraudă informatică și trafic de droguri de risc.
Biroul Teritorial Călărași
Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Călărași au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare în municipiul Călărași într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În cauză s-a reținut că membrii grupului, format din 7 suspecți, au recrutat și transportat în Olanda, mai multe persoane, în scopul practicării prostituției.
Serviciul Teritorial Suceava
Urmare a activităților de urmărire penală desfășurate de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava s-a stabilit faptul că în perioada anilor 2010 - 2014, un număr de 16 suspecți de pe raza municipiilor Suceva si Botosani s-au ocupat în mod curent de recrutarea, adăpostirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituției
În cauză au fost identificate un număr de două grupări infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, unii sau unul dintre membrii primului grup fiind legătura cu cel de-al doilea grup. Membrii acestor grupări au acționat împreună sau separat în diferite perioade de timp de timp, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere minore sau majore.
Biroul Teritorial Botoșani
Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Botoșani au efectuat un număr de 15 percheziții domiciliare pe raza județelor Botoșani și Suceava, în cadrul unei acțiuni vizând combaterea traficului de droguri de risc, de mare risc și de substanțe cu efect psihoactiv.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2016, în Cartierul Primăverii din municipiul Botoșani, o grupare de persoane, organizată pe baza relațiilor de rudenie, de amiciție ori generate de interese financiare, a pus bazele și a dezvoltat în județul Botoșani, o rețea complexă de distribuție a drogurilor de risc și mare risc și a substanțelor cu efect psihoactiv către numeroase persoane consumatoare, în special tineri.
Serviciul Teritorial Iași
Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Iași au efectuat 12 percheziții domiciliare în mai multe locații de pe raza județului Iași într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional care a desfășurat activități ilicite în sfera contrabandei cu țigări.
S-a reținut că membrii grupului au introdus în România, peste râul Prut, importante cantități de pachete cu țigarete care erau transportate în localități de pe raza județului Iași unde erau depozitate în imobilele folosite de către membrii grupării, care ulterior le valorificau pe piața ilicită din România.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene și luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române, mai arată sursa citată. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiune a fost efectuata cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al Direcției Generale Anticorupție. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























