James Hansen, fostul climatolog-șef de la NASA, a declarat marți că obiectivul de a menține pe termen lung încălzirea climei globale sub pragul de +2°C în raport cu perioada preindustrială, limită fixată prin Acordul de la Paris, este mort.
Într-un studiu publicat săptămâna aceasta, celebrul climatolog și alți experți atrag atenția că anumite fenomene ce stau la baza schimbărilor climatice au fost subestimate și că ”obiectivul de 2°C este mort".
James Hansen a adăugat că unul dintre scenariile ambițioase formulate de Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC) , mandatat de către ONU, ce mizează pe o scădere netă a emisiilor de gaze cu efect de seră, ce ar putea face posibilă menținerea procesului de încălzire sub acest prag, a devenit astăzi imposibil.
Expertul american a explicat că principala cauză ar fi consumul mondial de energie, care "crește și va continua să crească", cu "o parte majoritară a energiei ce provine încă din combustibili fosili", principalii emițători de gaze cu efect de seră.
În studiul lor, climatologul american și echipa lui au subliniat că pe lângă tranziția energetică prea lentă există "o lipsă de realism în evaluarea climei" și că aceasta din urmă este mai sensibilă la emisiile de gaze cu efect de seră decât se crede în prezent.
De asemenea, James Hansen și colegii săi au analizat și rolul jucat de o schimbare a reglementărilor din sectorul maritim în 2020 și au ajuns la concluzia că efectele sale asupra climei au fost minimizate.
Potrivit lor, acea schimbare s-a tradus printr-o reducere a emisiilor de sulf, care reflectă lumina soarelui în spațiu și participă astfel la răcirea atmosferei terestre.
În plus, oamenii de știință estimează că Sistemul de circulație Atlantic-Meridional (AMOC), un sistem de curenți oceanici care joacă un rol major în reglarea climei, va înceta "în următorii 20-30 de ani" și asta ca urmare a topirii gheții.
Autorii studiului atrag atenția că o astfel de dispariție ar duce la "probleme majore, mai ales la o creștere a nivelului mării de mai mulți metri".
Totodată, climatologii prevăd că temperaturile medii globale ar trebui să rămână egale sau să devină superioare pragului de +1,5°C în raport cu cele din perioada preindustrială în anii care vor urma, înainte să atingă pragul de +2°C până în 2045.