Actual· 1 min citire

O mașină de lux a ars în totalitate într-un complex rezidențial din Ilfov

O mașină de lux s-a făcut scrum

O mașină de lux s-a făcut scrum

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 iul. 2022, 17:46

O mașină de lux a ars în totalitate într-un complex rezidențial din Ilfov, relatează realitateadeilfov.net

Un autoturism de lux, marca Range Rover, a ars în totalitate într-un complex rezidențial din județul Ilfov.

În urma incendiului, mașina a fost distrusă complet, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit. Momentan nu sunt informații cu privire la cauza izbucnirii incendiului.

O altă mașină a luat foc pe A1, pe sensul București-Pitești

Un autoturism condus de un șofer în vârstă de 30 de ani, a luat foc, la kilometrul 35, pe sensul de mers București-Pitești.

"Traficul a fost reluat după ce un autoturism condus de un șofer în vârstă de 30 de ani, aflat singur în mașină, a luat foc la kilometrul 35, pe sensul de mers București-Pitești. Conducătorul auto a reușit să coboare la timp din mașină", a declarat vineri, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguț.

Pentru stingerea incendiului la autoturism, care a cuprins și vegetația uscată din jurul acestuia, au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal al ISU Giurgiu cu două autospeciale de stingere.

Traficul a fost blocat pe sensul de mers către Pitești în timpul intervenției pompierilor pentru lichidarea incendiului la autoturism și de vegetație uscată care a luat foc în jurul mașinii în flăcări.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie