O femeie și un bărbat din județul Alba care au călătorit recent în Italia, aflați în autoizolare la domiciliu, au sunat sâmbătă la 112, unul din ei acuzând dureri în gât și dificultăți în respirație, iar celălalt febră, cei doi urmând să fie transportați, potrivit protocolului, la punctul de carantină din cadrul Secției de Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea, a informat sâmbătă că două persoane, care au revenit recent din Italia și se aflau în autoizolare, vor fi puse în carantină.
"Au sunat în această dimineață la 112, o persoană acuzând febră, iar cealaltă dureri în gât și dificultăți în respirație. Vor fi transportate, conform procedurii, la Compartimentul Dermato-Venerologie din cadrul Secției Infecțioase. Vor fi recoltate probe și trimise spre analiză la Cluj-Napoca", a precizat Alexandru Sinea.
În ceea ce le privește pe eleva de 15 ani și mama ei care sunt de joi seara în carantină, acestea vor fi transferate într-un salon de la Infecțioase, în condițiile în care rezultatul analizelor a fost negativ pentru coronavirus și gripă, a precizat Sinea.
"Starea lor este bună", a spus Alexandru Sinea. El a adăugat că cele două se află în continuare sub monitorizare și medicul curant este cel care va stabili când anume vor putea fi externate.
Fata a făcut parte din grupul de 51 de elevi și profesori de la Liceul de artă din Alba Iulia care s-a întors, duminică noaptea, mai repede decât era prevăzut, dintr-o excursie din Italia, unde plecaseră joia trecută. Copiii și cadrele didactice au fost prezenți, printre altele, la Carnavalul de la Veneția.
În Alba sunt izolate, în total, la domiciliu, până în prezent, peste 130 de persoane, notează Agerpres.ro