Actual· 1 min citire

Numărul infectărilor din Ungaria, DUBLAT în doar o săptămână: Cifrele sunt ÎNFIORĂTOARE

Omicron

Omicron

Publicat20 ian. 2022, 16:15
Actualizat20 ian. 2022, 16:17

Răspândirea variantei Omicron a COVID-19 a făcut ca Ungaria să înregistreze 15.526 de infectări în doar 24 de ore, un nou record de la începerea pandemiei de coronavirus și până în prezent. Cefrele arată o dublare a numărului de cazuri față de cele raportate în urmă cu o săptămână.

Potrivit datelor oficiale, citate de Agerpres, contagierile cu noua variantă Omicron reprezintă deja 87% dintre noile cazuri de COVID-19 din țară.

Incidența pe ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori a ajuns la 1.664 la Budapesta, fiind, practic, și cea mai ridicată din țară.

În ciuda creșterii numărului de contagieri, ocuparea paturilor în spitale se menține relativ stabilă, numărul internărilor rămânând practic la fel ca în urmă cu o săptămână. Mai mult decât atât, ocuparea locurilor la Terapie intensivă (ATI) a înregistrat chiar o scădere.

Reamintim că Ungaria este una dintre țările cu cea mai mare rată de mortalitate asociată COVID-19 din întreaga Uniune Europeană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News