Până la urmă, se pare că nu vom scăpa de obligativitatea certificatului verde. Premierul Nicolae Ciucă a admis, joi seară, posibilitatea introducerii obligativității certificatului verde fie prin adoptarea într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, fie prin asumarea răspunderii Guvernului.
El a declarat, în cadrul unei emisiuni la TVR 1, că, în cazul în care situația o impune, Parlamentul ar putea fi convocat în sesiune extraordinară pentru a dezbate legea privind introducerea certificatului verde.
"Fiecare dintre aceste variante se găsește pe masă și, în felul acesta, dacă situația o va impune, vom face apel la Parlament să intre în sesiune extraordinară și să adoptăm una dintre ele - fie legea care există acum, cu amendamentele necesare, fie o asumare la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să avem acest certificat COVID", a afirmat Ciucă.
Referitor la unele opinii vehiculate în mass-media că asumarea răspunderii Guvernului ar fi o capcană care i-ar putea fi întinsă din punct de vedere politic, șeful Executivului a spus: "Dacă vom salva cât mai multe vieți și prin această decizie vor muri cât mai puțini oameni, nu este o capcană pentru mine. Nu cred că ar fi o capcană pentru nimeni. Important este să prevaleze siguranța și sănătatea cetățeanului".