Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a organizat, la nivel național, o acțiune pentru depistarea celor care nu respectă obligația de a purta centura de siguranță, căștile de protecție sau care nu respectă regulile privind transportul copiilor în autoturisme.
Zilnic, la activități au participat peste 2.000 de polițiști, care au aplicat 19.250 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto sau pasagerilor care nu au respectat obligația de a purta centura de siguranță și au sancționat 152 de șoferi care au încălcat regulile privitoare la transportul copiilor în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate în timpul circulației pe drumurile publice.
Acțiunea s-a desfășurat simultan în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), în perioada 12 — 18 septembrie.