Ion Dragne este noul reprezentant al avocaților din București, cel care îl înlocuiește pe Ilie Iordăchescu, la conducerea Baroului București, începând de duminică.
Pentru această demnitate, 16 avocați au fost în cursă: lorin Ciprian Bărbuceanu, Mihail Ciobanu, Marius Vicențiu Colțuc, Eugen Sebastian Cudrici, Marius Damian-Burueană, Ion Dragne, Cătălin Daniel Fenechiu, Iosif Friedmann-Nicolescu, Cristian Gâdea, Mircea Iacobescu, Ion Ilie-Iordăchescu, Ion Predonu, Cristian Săcășanu, Florin Stiolică, Mihnea Octavian Stoica și Laura Cătălina Voicu.
Dintr-un total de nouă mii de avocați înscriși în Baroul București, puțin peste trei mii au votat duminică.
Ion Dragne este membru al Consiliului Baroului București și deține funcția de prodecan al Baroului București din anul 2007, fiind totodata membru al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) din anul 2011, informează Mediafax.
Este lector în cadrul Facultății de Drept a Universității Nicolae Titulescu din București, unde predă cursuri de Drept procesual civil (din 2002).
Înainte de a înființa Dragne & Asociații, în iulie 2010, Ion Dragne a fost avocat asociat coordonator în cadrul firmei Mușat & Asociații (2004-2010), conducând Departamentul de litigii și arbitraj.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București (1992, șef de promoție) și este doctor în drept administrativ (2001, Magna cum laude). Vorbește limbile engleză și franceză.
Alegerile pentru conducerea baroului au fost reprogramate, după ce, în 17 mai, când a fost convocată adunarea electivă, nu a fost întrunit cvorumul. Alegerile au avut loc la Pavilionul C3 al Romexpo, duminică, de la ora 9.00.