Scandalul legăturilor lui Donald Trump cu Rusia a luat o nouă turnură. Oficiali americani au confirmat unele informații din dosarul de 35 de pagini făcut de un spion britanic despre relația miliardarului cu Kremlinul, notează CNN.
Înainte să devină oficial președinte, Donald Trump a spus că întregul document este fals. Dosarul, apărut în presa americană anul trecut, adună date compromițătoare pe care spionii ruși le-ar avea despre magnat, inclusiv aventuri cu prostituate, la Moscova.
Dar, potrivit CNN, aceste lucruri nu s-au confirmat, ci doar unele conversații dintre cetățeni străini. Chiar și așa, acest lucru dă mai multă credibilitate întregului dosar, pe măsură ce investigațiile continuă.
„Oficiali din serviciile de informații ale SUA au spus clar că discuțiile pe care le-au confirmat au fost doar între cetățeni străini, inclusiv unii ce aveau legături cu guvernul rus. Dar unii dintre indivizii din comunicațiile interceptate erau cunoscuți comunității de informații din SUA ca fiind implicați în adunarea de informații dăunătoare lui Hillary Clinton, dar utile lui Donald Trump", a spus Evan Perez, jurnalist CNN.
Casa Albă, prin vocea purtătorului de cuvânt, a precizat că totul este "o știre falsă" și a criticat CNN pentru că a publicat informațiile.