Actual· 4 min citire

Moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei a fost RESPINSĂ

Ministrul Energiei, Virgil Popescu / Foto: Inquam Photos

Ministrul Energiei, Virgil Popescu / Foto: Inquam Photos

Publicat9 feb. 2022, 13:05
Actualizat9 feb. 2022, 13:09

Camera Deputaților a respins, în ședința de astăzi, moțiunea simplă inițiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Votul s-a dat în urma unor contre în plenul Parlamentului între reprezentanții Opoziției și cei ai Puterii și după mai multe Live-uri transmise de liderul AUR, George Simion. În plus, tot astăzi și pornind de la incidentul de luni, când dezbaterile pe moțiune au fost suspendate în urmă scandalului dntre Virgil Popescu și George Simion a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaților, în sensul că filmatul în plen a fost interzis.

Votul pe moțiunea împotriva lui Virgil Popescu a fost unul covârșitor în favoarea acestuia. Mai exact, vorbim despre 198 "împotrivă", 98 "pentru" și 2 abțineri, moțiunea fiind respinsă.

Reamintim că dezbaterea moțiunii simple a fost programată pentru ședința de luni, însă a fost întreruptă în urma incidentului în care liderul deputaților AUR, George Simion, l-a bruscat pe ministrul Energiei în timpul discursului de la tribuna Camerei.

Ședința a fost reluată, ulterior, însă dezbaterile s-au desfășurat doar cu deputații USR, AUR și neafiliați, în absența lui Virgil Popescu și a reprezentanților PSD, PNL, UDMR și minorităților, în semn de protest.

USR a depus săptămâna trecută moțiunea simplă intitulată "Incompetența și minciuna închid lumina în România. Ministrul "săptămâna viitoare" Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României".

Potrivit USR, ministrul Popescu "periclitează" în fiecare zi securitatea energetică a României și trebuie să plece imediat din această funcție.

Semnatarii moțiunii susțin că actualul ministru al Energiei a primit "șansa" să reformeze sistemul energetic și să pună umărul la consolidarea securității energetice a României, însă "a continuat același dezastru și aceleași combinații din ultimii 31 de ani".

"Poate nu știați, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate și să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat același dezastru și aceleași combinații din ultimii 31 de ani: a promovat în funcții cheie din companiile de stat în energie mulți incompetenți cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislația pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieței, a lăsat pe "săptămâna viitoare" decizii care ne-au crescut dependența de gazul rusesc și ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până și în PNRR", se afirmă în moțiune.

Totodată, USR califică drept "un dezastru" gestionarea crizei facturilor la energie, menționând că românii au ajuns să plătească sume "uriașe", iar oamenii și economia suferă din cauza unor decizii "proaste" luate de ministrul Virgil Popescu.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis în scris punctul său de vedere în privința moțiunii simple.

"Ar trebui să ne aflăm azi în fața unei moțiuni simple, moțiune care ar trebui să fie un instrument de critică parlamentară, în schimb azi ne aflăm în fața unei isterii politice ipocrite. Exact genul de produs pe care doar USR îl poate genera, mimând doar grija față de situația românilor. (...) Compunerea de azi a USR dovedește că nu și-au făcut temele. Da, traversăm o perioadă complicată generată de creșterea prețurilor la energie la nivel mondial, criza provocată de "prietenii" noștri de la răsărit. Este o situație pe care nimeni nu și-ar fi dorit-o și pentru care niciun stat nu a fost mai bine pregătit decât altul. Iar dacă USR era atât de competent, de prevăzător și de bine pus la punct cu politicile publice, ce i-a oprit să ne arate propunerile lor în domeniul combaterii prețurilor ridicate în perioada ianuarie-septembrie 2021?", a afirmat Popescu.

De asemenea, Popescu a mai transmis că el și colegii de la minister și de la Guvern nu au stat nepăsători, ci au încercat în permanență să găsească cele mai bune soluții pentru a-i proteja pe români în fața acestei crize. "Nu sunt un ministru îngropat în hârtii, pe un scaun călduț, departe de realitatea din casele oamenilor și din companii", a susținut Virgil Popescu.

El a susținut că, în calitate de ministru al Energiei, a urmărit "obiective importante: investiții, dezvoltarea de capacități de producere a energiei verzi, atragerea de investitori, protejarea cetățenilor și adoptarea măsurilor sociale, acolo unde este nevoie".

"Știu că românii sunt sătui să se profite de ei în crize și sunt temători de ce va urma. Nu vor fi profitori pe spinarea românilor în criza energiei, iar statul nu va ieși câștigat din această criză pe spinarea oamenilor - așa cum se spune. Ideea că cineva profită de această criză a prețurilor ca să umple buzunarele unei clientele politice - așa cum am văzut că vehiculează - așa-ziși experți - în dezbaterea de la televiziuni și în mediul online, este o minciună. Este o intoxicare care nu face decât să agite spiritele, cu fake-news-uri care cresc nemulțumirea oamenilor și curentul extremist care promite soluții miraculoase și rezolvări peste noapte. Fac apel la români să rămână obiectivi, să se informeze, să aibă încredere că orice nedreptate poate fi soluționată și există autorități care pot interveni. Dacă pe piață există companii care acționează fără onestitate, vor fi puse să dea banii înapoi și vor fi sancționate", a mai transmis ministrul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News