Actorul american Morgan Freeman a fost dat afară dintr-un loc sfânt din Israel, după ce a rostit un cuvânt care este interzis în acea zonă.
Actorul a avut probleme în Israel atunci când a folosit cuvântul ”mit” în timpul filmărilor de la documentarul ”The Story of God”, care au avut loc în Ierusalim, conform news.ro.
”Există anumite cuvinte pe care nu poți să le folosești în anumite locuri ale lumii”, a dezvăluit starul american în ediția de luni a emisiunii ”The Talk”.
”Unul dintre aceste cuvinte este «mit». Dacă te afli într-un loc religios al unui anumit popor, să nu spui «mit». Eu am spus «mit». (Mi-au spus): «Afară, afară!»”, a adăugat actorul.
Morgan Freeman filmează pentru ”The Story of God”, un documentar ce explorează conceptele de moarte și de viață de după moarte prin prisma mai multor religii, încă din 2016. Actorul a dezvăluit că a început să se gândească la aceste concepte, recent, întrucât va împlini vârsta de 80 de ani pe 1 iunie.
”Am această curiozitate deosebită despre viață, iar unul dintre lucrurile care înconjoară viața este ideea morții și lucrul care vine odată cu ideea de moarte este ceea ce se întâmplă după aceea”, a dezvăluit actorul pentru revista Variety. ”Și toate aceste lucruri sunt incluse în ideile noastre despre Dumnezeu și religie”.
Morgan Freeman este actor și producător de film, născut pe 1 iunie 1937, în Memphis, Stele Unite ale Americii. A jucat în peste 100 de producții cinematografice și de televiziune, între care ”Șoferul doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy” (1989), ”Închisoarea îngerilor/ The Shawshank Redemption” (1994), ”Se7en” (1995) și ”O fată de milioane/ Million Dollar Baby” (2004). Pentru acesta din urmă a primit și premiul Oscar la categoria ”cel mai bun actor într-un rol secundar”. A primit alte patru nominalizări la premiile Academiei de film americane și, în 2012, premiul Cecil B. DeMille, la gala Globurilor de Aur.
Pentru rolul din ”Șoferul doamnei Daisy”, Morgan Freeman a primit trofeul Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin, și un Glob de Aur.
În ultimii ani, Morgan Freeman a jucat, între altele, în peliculele din trilogia ”Batman” regizată de Christopher Nolan și în filmul ”Neînfrânt/ Invictus” (2009), de Clint Eastwood.