Misteriosul oraș subteran din România: "E o poartă către lumea de dincolo de moarte"

La numai câțiva kilometri de Mangalia, există o peșteră misterioasă în care cei mai mulți care au pășit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche și plină de mister încă nu se arată la față pentru a fi înțeleasă: Peștera de la Limanu, scrie financiarul.ro.

Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peșteri, în care mulți dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut și nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peștera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.

Puțini dintre turiștii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia și Vama Veche, știu că un pic mai încolo de asfaltul șoselei pe care pășesc, drumul duce către o lume plină de istorie și abundă de mister încă nedeslușit de mințile înțelepte.

Intrarea în peșteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini și este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peștera să primească și denumirea de „La Icoane”, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creștin. Acolo erau niște chipuri din piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptați, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnați, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau niște capete de piatră care vegheau la intrarea în peșteră. De aceea sătenii au numit peștera “La Icoane”. Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaștere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine știe din ce alte motive”, povestește profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peșterilor.

Acesta vorbește cu tristețe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani și care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peșteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconștienți.

De Peștera de la Limanu se leagă și o serie de descoperiri științifice, printre care cea mai amănunțită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peșterilor (cel care a scris lucrarea “Labirintul subteran de la Limanu”).

Deși descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât și grecească, însă majoritatea era specific dacică, și, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni și de animale.

Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârșește ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ține un scut pătrat. Demn de reținut este faptul că, și la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ținute în palmă.

La aproximativ 35 m de la intrare se află și un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parțial.

Un interes deosebit prezintă figurile de călăreți; caii văzuți din profil sunt redați în galop, iar călăreții au chipurile privite din față. Ca siluete și mod de prezentare seamană în mod izbitor călăreților daci de pe ceramica descoperită în multe așezări de pe aria locuită de traco-daci.

Celelalte desene – simbolurile religioase creștine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparțin perioadei romano-bizantine și celei ulterioare, fiind o dovadă că peștera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populația locală până târziu către sec. X-XI e.n.

Cele mai vechi desene aparțin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peșterii.