Un bărbat din Râmnicu Vâlcea este bănuit că ar fi abuzat sexual o tânără care se afla în plasament la soția lui. Individul este cercetat pentru viol în stare de arest preventiv.
Abuzurile ar fi început în 2023, când fata era minoră, iar faptele au durat mai bine de doi ani, potrivit Agerpres, care citează procurorii vâlceni.
Cea care a sesizat autoritățile a fost chiar victima, care susține că abuzul bărbatului asupra ei a continuat și după ce a devenit majoră.
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2023 - ianuarie 2025, inculpatul a întreținut, în mod repetat și prin constrângere, raporturi sexuale normale cu persoana vătămată minoră ce se afla în plasament la soția sa. După ce persoana vătămată a devenit majoră, inculpatul a continuat să întrețină, prin constrângere, acte sexuale cu aceasta, atât la domiciliul său cât și la un alt imobil deținut de acesta", se arată în comunicatul de presă transmis de procurorii vâlceni.
Violatorul, plasat în arest preventiv
Bărbatul a fost reținut și ulterior prezentat magistraților Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care au decis arestarea lui preventivă, pentru viol asupra unui minor și viol, ambele în formă continuată.
Investigațiile în acest caz au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigații Criminale.
Amintim că un bărbat de 74 de ani a fost condamnat la o pedeapsă minoră - doi ani de închisoare, cu suspendarea executării - după ce a agresat sexual de două ori o copilă de 11 ani. Fetița îi fusese dată în plasament soției acestuia, care era asistent maternal.
Un caz cutremurător a avut loc, recent, într-o localitate din județul Buzău, unde o fetiță de doar 10 ani ar fi fost violată de un bărbat de 44 de ani și de fiul acestuia, în vârstă de 16 ani.