Claudiu Năsui a declarat, marți seară, că nu există consens în coaliția de guvernare pentru desființarea pensiilor speciale. Ministrul Economiei a reclamat faptul că USR-PLUS, care deține 15% în Parlament, trebuie să mobilizeze majoritatea de 51% pentru ca acest lucru să fie posibil.
”E o coaliție la guvernare și e o coaliție care nu are consens pe subiectul pensiilor speciale. Am reușit să desființăm pensiile speciale ale parlamentarilor. A fost maximul ce se putea face… Sunt sub 3% din pensiile speciale, e infim, dar, ca să elimini pensiile speciale, ai nevoie de majoritate 50% +1. Nu există 50% +1 acum în Parlament care să vrea.
E o chesiune și de justețe, etică, morală, că toți cotizăm la fel, dar unii primesc mai mult”, a spus ministrul la un post TV.
Năsui a adăugat că, pentru desființarea pensiilor speciale, trebuie să fie ”presiune mare”.
”Noi, ca USR-PLUS, ceea ce putem face e să începem această curățenie, să oprim aceste sinecuri, unde se poate, prin Ordin de ministru. Ca să schimbi o lege sau să dai OUG e nevoie de coaliție majoritară. Uitați-vă și la votul pe pensiile parlamentarilor, cine cum a votat, să vedeți cât de greu se găsește consensul.
Trebuie cu cei 15% pe care-i avem să mobilizăm 51% din voturi”, a adăugat ministrul, potrivit hotnews.