Actual· 1 min citire

Ministerul Afacerilor Externe: 155 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Spaniei au revenit în țară

mae spania

mae spania

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 iun. 2020, 16:26

Un număr de 155 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Spaniei au revenit joi în țară, ca urmare a demersurilor comune ale ministerelor Afacerilor Externe, Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Afacerilor Interne, scrie Agerpres.

"În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de joi, 4 iunie, a fost facilitată revenirea în țară a 155 de cetățeni români, a trei cetățeni spanioli și a unui cetățean al Republicii Moldova, care se aflau pe teritoriul Regatului Spaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne", informează un comunicat de presă al MAE.

Printre cetățenii români repatriați se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statului iberic. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta Madrid-București.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News