Actual· 2 min citire

Mike Pompeo: „Dorim o coaliție care să asigure pacea în Golf”

Mike Pompeo: „Dorim o coaliție care să asigure pacea în Golf”

Mike Pompeo: „Dorim o coaliție care să asigure pacea în Golf”

Publicat19 sept. 2019, 21:49
Actualizat20 sept. 2019, 00:32

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat joi că Statele Unite își doresc o soluție pașnică pentru situația de criză din Golf.

Declarația secretarului american vine după criza provocată de atacurile cu drone care au lovit mai multe rafinării de petrol din Arabia Saudită la sfârșitul săptămânii trecute. .

„Depunem eforturi diplomatice pentru înființarea unei coaliții și în timp ce ministrul iranian de Externe ne amenință cu războiul, noi suntem aici pentru a forma o coaliție care își dorește pacea”, a spus Pompeo după o întrevedere cu prințul Sheikh Mohammed bin Zayed din Abu Dhabi, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

În același timp, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a avertizat că va fi un „război total” dacă vor fi lovituri militare americane ori saudite împotriva Iranului. El a susținut că țara sa nu va „clipi” dacă va trebui să-și apere teritoriul. Declarația a fost făcută joi la postul american CNN, potrivit agerpres.ro.

Reacția oficialului iranian vine după ce omologul său american, secretarul de stat Mike Pompeo, a calificat atacurile de sâmbătă cu drone și rachete asupra unor importante instalații petroliere saudite drept un „act de război”. SUA și Arabia Saudită au pus acest atac pe seama Iranului, acuzație negată de Teheran.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită au afectat aproximativ jumătate din producția de petrol saudită.

Insurgenții huthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq și Khurais.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News