Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, miercuri, că serviciile de ambulanță au, din cauza caniculei, între 1.000-1.500 de cazuri suplimentare pe zi, față de media obișnuită la nivelul țării.
"La unitățile de primiri urgență au atins, în ultimele 24 de ore, 16.219 cazuri. De regulă suntem la 13.000-14.000 de cazuri. Populația va trebui totuși să se informeze și să respecte aceste reguli și să fie foarte empatică cu vecinii, cu persoanele în vârstă", a spus Arafat, în cadrul unei apariții tv.
El a precizat că dacă oamenii respectă regulile, șansa ca ei să aibă nevoie de serviciile de urgență devine foarte mică, iar acest lucru ar ajuta foarte mult instituțiile statului în activitatea lor.
"Oamenii care se expun la soare, care nu beau apă, care nu se acoperă, pot să ajungă, mai ales la extremele de vârstă - la hipertermie. De aceea noi insistăm la verificarea vecinilor - bătrânilor care stau singuri, pentru că ei sunt mai vulnerabili. Au mai fost valuri de căldură - diferit este continuitatea și faptul că suntem în Cod Roșu de câteva zile, și continuăm - mâine este iar Cod Roșu într-o parte din țară. Această lungime a perioadei este extrem de semnificativă, pentru că factorul este cumulat, oamenii nu mai pot", a mai spus Arafat.
Angajatul unei companii de electricitate, prins că a măsluit contoarele de curent. Câți bani a strâns din afacerea ilegală
Șeful DSU a arătat că în această perioadă a crescut și activitatea pompierilor cu privire la intervențiile pentru stingerea incendiilor de vegetație scăpate de sub control.
"La pompieri intervențiile au crescut, arderile necontrolate - sunt până la 200 pe zi, în ultimele 24 de ore, până la 7 dimineața au fost 178 de arderi necontrolate. Este ilegal, se poate întocmi și dosar penal dacă se descoperă autorul și este foarte periculos. Noi am avut pe parcursul anilor decese din cauza acestor arderi necontrolate", a mai spus Arafat.
Cu privire la mesajele RO ALERT, Raed Arafat a spus că mai există oameni care sunt supărați când le primesc, însă trebuie subliniat că acestea sunt adresate celor care ar putea fi în pericol.
"Mesajele RO ALERT sunt pentru majoritatea care beneficiază de ele. Ne pare rău, noi dăm mesajul pentru cei care sunt expuși, acum dacă ești în aceeași zonă, telefonul tău va primi mesajul, asta este, dar data viitoare poți fi tu care ești expus și care vei beneficia de acest mesaj, poate-ți va salva viața", a mai afirmat șeful DSU.
Orașul din România unde un apartament cu 2 camere a ajuns să coste doar 7.000 de euro