O femeie în vârstă de 55 de ani, din orașul Rovinari, a murit și alte nouă persoane au necesitat îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs în noaptea de luni spre marți, pe DN65, în afara localității Negreni, între un autoturism și un microbuz, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
"În eveniment a fost implicată o autoutilitară transport persoane de 8+1 locuri, condusă de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj, în care se mai aflau alte șapte persoane, și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în care se mai afla încă o femeie, în vârstă de 55 de ani, ambii din orașul Rovinari, județul Gorj. În urma coliziunii, femeia, în vârstă de 55 de ani, din orașul Rovinari, județul Gorj, pasageră în autoturism, a decedat, iar alte nouă persoane, dintre care cinci bărbați și patru femei, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina", au precizat reprezentanții IPJ Olt.
Femeia care a decedat era pasageră în autoturism, la sosirea echipelor de intervenție ea fiind găsită inconștientă. Celelalte nouă persoane implicate în accident prezentau diferite traumatisme și au fost transportate la spital de echipaje SMURD și de la Ambulanță.
La intervenție au participat pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple, două echipaje SMURD și o autospecială de primă intervenție, precum și cinci echipaje de la Ambulanță.
"La sosirea primelor echipaje, o femeie a fost găsită în stare de inconștiență, extrasă din autoturism și preluată de echipajele medicale. Victima a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată, dar fără rezultat favorabil. Celelalte nouă persoane, cinci bărbați și patru femei, au fost transportate la spital de echipaje SMURD și SAJ, conștiente și cooperante, cu diverse traumatisme prin accident rutier", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.