CFR Călători informează că, începând din 27 octombrie 2019, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4:00 devenind ora 3:00, însă acest lucru nu va duce la modificarea mersului trenurilor, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar.
"În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din stațiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație", au arătat reprezentanții companiei.
Având în vedere că și în țările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeași zi de 27 octombrie 2019, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.
Înainte de efectuarea călătoriei, CFR le recomandă pasagerilor să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.