Parchetul European face percheziții la sediul Prefecturii Maramureș, dar și la domiciliile a 14 angajați ai prefecturii, într-un dosar de posibile fraude la achiziții publice, falsificare de documente și abuz în serviciu, vizând renovarea unei clădiri a administrației publice.
Astfel, mai mulți funcționari sunt suspectați că au aprobat, pe baza unor documente falsificate, plata unor lucrări nefinalizate. Prefectura Maramureș a transmis că a pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele solicitate, iar persoanele implicate în acest proiect au oferit toate informațiile cerute de reprezentanții Parchetului European.
Biroul de la Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) desfășoară, miercuri, percheziții la sediul Consiliului Județean Maramureș și la 14 locuințe ale unora dintre oficialii instituției.
Perchezițiile au loc în cadrul unei investigații în desfășurare privind posibile fraude la achiziții publice, falsificarea de documente și abuz în serviciu în legătură cu renovarea unei clădiri a administrației publice, se arată într-un comunicat de presă al EPPO.
Proiectul, în valoare de peste un milion de euro (5,7 milioane de lei), este, finanțat prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE pentru România.
”Instituția Prefectului Județului Maramureș a luat act de ancheta declanșată de Parchetul European privind posibile fraude în domeniul achizițiilor publice, fals în înscrisuri și abuz în serviciu legate de lucrări de renovare a unei clădiri a administrației publice. Instituția Prefectului Județului Maramureș a pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele solicitate, iar persoanele implicate în acest proiect au oferit toate informațiile cerute de reprezentanții Parchetului European. În continuare, Instituția Prefectului și funcționarii din instituție vor sta la dispoziția anchetatorilor cu toate informațiile ce vor fi solicitate pe parcursul cercetărilor. Instituția Prefectului Județului Maramureș are încredere în justiție și va colabora cu Parchetul European pe tot parcursul anchetei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Maramureș.