Actual· 2 min citire

Povestea medicului care l-a operat pe Busuioc: șomer, pentru că au refuzat să-l angajeze la Craiova

Povestea medicului care l-a operat pe Busuioc: șomer, pentru că au refuzat să-l angajeze la Craiova

Povestea medicului care l-a operat pe Busuioc: șomer, pentru că au refuzat să-l angajeze la Craiova

Publicat7 nov. 2018, 09:59
Actualizat7 nov. 2018, 10:08

Florin Busuioc a fost operat în cursul nopții de marți spre miercuri la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, după ce a suferit un infarct pe scena Filarmonicii "Oltenia", în timpul spectacolului Central Park.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Craiova, Cristina Geormăneanu, actorului i-a fost montat un stent, iar acesta este în afara oricărui pericol. Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a spus că pacientul nu putea fi transportat la o clinică din capitală din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Astfel, Florin Busuioc a suferit interevenția chirurgicală la Craiova.

Prezentatorul rubricii "Meteo", de la Pro TV, a fost operat de doi medici tineri, Eugen Țieranu și Paul Trașcă, dintre care primul este la finalul rezidențiatului și este deocamdată șomer, așteaptând de luni întregi ca la Clinica de Cardiologie să se facă angajări, potrivit Adevarul.

Medicii Eugen Țieranu și Paul Trașcă au intrat imediat în sala de operație. Alături de ei a fost și dr. Emilia Goanță, medic electrofiziolog. Operația a durat 10 minute și a decurs foarte bine. Cel care a implantat stentul a fost cel mai tânăr dintre medici, Eugen Țieranu, în vârstă de 30 de ani. Acesta nu este angajat al spitalului, dar a venit imediat de acasă și a acceptat să intre în sală alături de colegul său, Paul Trașcă.

Tânărul Țieranu este rezident în ultimul an, în București, iar de la 1 ianuarie 2019 va avea oficial statutul de șomer. Deși Spitalul Județean din Craiova putea să-l angajeze până acum la Clinica de cardiologie, solicitarea i-a fost refuzată, întrucât scoaterea posturilor la concurs este tergiversată de luni întregi.

Acum, conform medicilor, Florin Busuioc se află în fara oricărui pericol.

Citiți și:

Raed Arafat, vești îngrijorătoare despre Florin Busuioc: "Starea sa este gravă"

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News