Poliția a descins la mai multe persoane bănuite de activități miniere ilegale. Aceștia aveau o firmă care extrăgea și valorifica minereuri fără niciun fel de licență.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au prezentat rezultatul perchezițiilor desfășurate, miercuri, în mai multe localități, inclusiv la trei cariere de piatră.
”În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2023, reprezentații unei societăți ar fi administrat activități miniere fără permis sau licență de exploatare, ce au constat în extracția, dintr-o carieră, de agregate minerale, iar ulterior ar fi valorificat mărfurile, fără a-și fi înregistrat veniturile realizate. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă”, au precizat polițiștii.
Ei continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cantitatea de resursă minerală exploatată în mod ilegal, cantitatea și valoarea mărfurilor vândute fără trecerea veniturilor în actele contabile, precum și stabilirea prejudiciului cauzat.
Polițiștii au făcut, miercuri, nouă percheziții domiciliare în municipiul Constanța, Năvodari și Mihail Kogălniceanu, dintre care trei la cariere de exploatare de piatră și șase la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind infracțiunile de evaziune fiscală și executarea de activități miniere fără permis/licență, privind exploatarea ilegală de agregate minerale și valorificarea acestora fără înregistrarea veniturilor în evidența contabilă a societății.