Darius Lupescu, inspector principal în cadrul aceluiaşi serviciu, a fost printre cei care au asistat la procesul de identificare a cadavrelor:
„Au fost lucruri care m-au marcat. Am văzut o mamă cum alerga de la o masă la cealaltă, în speranţa că «nu-i al meu, nu-i al meu...». Chiar asta era exprimarea, «nu-i al meu...», şi în momentul când a ajuns la penultima masă şi-a dat seama că acolo era copilul ei. Noi trebuie să încercăm să ne păstrăm cumpătul, dar în situaţii de felul acesta – nu cred că este ruşinos să o recunoaştem – majoritatea dintre noi am avut momente când ni s-au umezit ochii“.
Efectivul de ofiţeri de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei a fost mobilizat la faţa locului. „Prin natura meseriei suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii, dar aici a fost ceva ieşit din comun. Niciunul dintre noi nu mai văzuse vreodată atâtea persoane decedate la faţa locului. În prima seară au fost 26, iar emoţia era amplificată de rudele şi prietenii care încercau să afle ce se întâmplă.
Uneori, poliţiştii trebuie să joace şi rolul de mesageri şi să înştiinţeze rudele despre decesul unei persoane. Nu există o procedură standard pentru astfel de cazuri şi nici un training special. Fiecare ofiţer procedează după cum crede de cuviinţă. „Conjucturile diferă de la caz la caz, iar noi trebuie să ne adaptăm. Uneori încercăm să asigurăm şi asistenţă medicală pentru că poate să apară un leşin, o pierdere a cunoştinţei... Nu suntem psihologi, dar ne bazăm pe experienţa căpătată de-a lungul anilor. Într-un fel se abordează mama, într-un fel se abordează tata. Într-un fel abordezi bunica şi altfel abordezi fratele. Nu poţi să ai proceduri pentru fiecare“, spune comisarul Niculae Mitrea.
