Ciprian Sabin Mareș, maior în cadrul SRI Arad, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Timișoara la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru trafic de droguri, notează Agerpres.
Inițial, în decembrie 2017, maiorul SRI primise la Tribunalul Arad o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare, însă Curtea de Apel Timișoara a admis joi apelul DIICOT și l-a condamnat pe Ciprian Sabin Mareș la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare.
Ciprian Sabin Mareș, locțiitor al șefului Sectorului Amenințări Transfrontaliere din cadrul Direcției Județene de Informații Arad, a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT și ofițerii DGA în august 2017 în timp ce vindea droguri.
DIICOT susține că, în perioada 11 august - 16 august 2017, Ciprian Sabin Mareș a vândut în două rânduri 100 grame de canabis, respectiv 6 grame de cocaină, cu sumele de 2.050 lei, respectiv 600 euro.
De asemenea, el a vândut 100 grame de canabis cu 400 euro și 200 lei, iar în imobilul său situat în municipiul Arad avea 250 grame de canabis, droguri găsite cu ocazia flagrantului și a percheziției domiciliare.