13 copii și un supraveghetor care au fost într-o tabără organizată în localitatea Ighiu, Alba, au fost testați pozitiv cu Sars-Cov-2. Firma care a organizat tabăra respectivă a fost amendată de DSP.
În perioada 02-19 august, au fost depistate 14 cazuri pozitive COVID-19 care au legătură cu unitatea controlată, 13 la copii și unul la un supraveghetor din cadrul taberei, acesta având domiciliul în alt județ, dar care, urmare a anchetei epidemiologice, a fost alocat județului Alba.
Copiii și adolescenții testați pozitiv au vârste între 12 și 18 ani. Aceste cazuri au fost alocate altor județe din țară (Suceava, București, Argeș) întrucât, în urma declarațiilor lor și a supraveghetorilor, s-a stabilit că, la intrarea în tabără, prezentau simptomatologie specifică sau erau contacți direcți ai celor care prezentau simptomatologie până la momentul intrării în tabără. Cele 13 cazuri pozitive au fost testate dupa plecarea din tabără, în județele de domiciliu.
DSP Alba a făcut un control la firma care organizează tabăra respectivă pentru copii. În urma neregulilor constatate - neexecutarea operațiunilor de curățenie și/sau dezinfecție a utilajelor, ustensilelor, suprafețelor de lucru în condițiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare - societatea comercială a fost amendată cu 100.000 de lei.
”Mai exact, blocul alimentar, spațiile de depozitare a materiilor prime și auxiliare folosite la prepararea hranei sunt neigienizate, paviment necurățat, mobilier întreținut necorespunzator, pereți cu frecvente pânze de păianjen, veselă și echipamente neigienizate, spații frigorifice neigienizate. În ceea ce privește condițiile de cazare s-a constatat neigienizarea corespunzătoare a camerelor și a grupurilor sanitare. De asemenea, nu s-a putut face dovada efectuării analizelor/examenelor medicale periodice pentru personal, lipsa produselor biocide necesare dezinfecției. Inspectorii DSP Alba au stabilit, ca urmare a controlului efectuat vineri 19 august, ca termen de remediere al deficientelor data de 21 august 2021, in caz contrar impunându-se suspendarea activității unității”, se arată în comunicatul DSP Alba.