Mafia italiană a investit bani negri în două hidrocentrale din România. Conform presei din Peninsula, bani „murdari„ ,atribuiti afacerilor clanului mafiot Iamonte, ar fi fost reinvestiți în nordul Italiei și mai ales în străinătate, în Elveția, Bulgaria și in tara noastra.
4 persoane sunt cercetate pentru transfer fraudulos de valori, printre aceștia se afla și cel considerat creierul vastei cifre de afaceri ilegale: un italian în vârstă de 52 de ani, arestat de agenții de la finanțe la sfârșitul anului 2018, la Bologna, potrivit Realitatea Plus.
Suspectuluiu i-au fost sechestrate bunuri în valoare de peste 8 milioane. Printre bunurile sechestrate sunt si două conturi curente străine, unul în România și altul în Elveția, acțiunile a două societăți din România, trei conturi curente și două proprietăți la Sofia, in Bulgaria.
Tribunalul din Bologna a emis împotriva bărbatului de 52 de ani, în prezent rezident în Elveția, un ordin de arestare la domiciliu.
Ancheta viza un nou filon al operațiunii ‘Nebbia calabra’ împotriva crimei organizate, desfășurată în 2018 de aceiași agenți de la Garda Financiară.