Unitatea PNL este fundamentală, reprezentând "baza pe care se poate construi performanță", spune liderul liberalilor, Ludovic Orban, menționând însă că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău partidului.
"Sunt un democrat convins. Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanță. Mulți dintre cei care mă susțin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o șansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla? De ce, după ce a încercat să-ți organizeze congres să te schimbe din funcție, tu te-ai purtat cu el ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat ș.a.m.d. Pentru că menținerea unității partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau țin de fidelitate. Țin de un anumit concept (...). De multe ori, am întors și celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz (...). Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învățămintele creștine, dar cu o diferență, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi și pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD", a afirmat Orban, citat de Agerpres, la ședința Colegiului Director Județean PNL Călărași, unde și-a prezentat moțiunea cu care cadidează pentru șefia partidului la Congresul din 25 septembrie.
El a adăugat că a fost, este și va fi un garantul unității partidului, menționând că și-a dus campania "echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive", fără să răspundă la atacuri: "Nu are nicio legătură cu modul în care m-am comportat eu și susținătorii mei. Campania mi-am dus-o echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive. De fiecare dată când am fost confruntat cu atacuri, am preferat să nu răspund. Rareori s-a întâmplat să spun ceva critic despre un coleg de-al meu. Eu sunt omul care a apărat oamenii în cele mai dificile situații. Flutur era masacrat pe toată media națională și cu toate astea eu i-am luat apărarea, m-am dus alături de el în Suceava, l-am reîntărit, am susținut proiecte prin care, practic, el a fost ajutat în competiția electorală din Suceava și a reușit să recâștige președinția Consiliului Județean. Sigur că m-aș fi bucurat dacă ar fi câștigat și alegerile parlamentare, numai că alegerile parlamentare se pare că nu au mai reprezentat o prioritate, pentru că, pentru prima oară în Suceava, noi am luat sub media partidului. Unitatea partidului este fundamentală, am fost, sunt și voi fi un garant al unității partidului".
Orban a adăugat că după alegerile locale din 2020 nu "s-a apucat să scoată din pălărie" un candidat sau să-l susțină pe altul, pentru a avea garanția că îl sprijină în competiția internă.
"După alegerile locale, când a fost vorba să stabilim o conducere interimară, nu am luat eu decizia, am purtat mai multe discuții, dar până la urmă v-am sunat pe dumneavoastră, în special pe primar. Am luat decizia în funcție de ce ați considerat dumneavoastră la momentul respectiv. Și în ceea ce privește alegerile pentru conducerea organizației județene, eu nu m-am apucat să scot din pălărie un candidat sau să-l susțin pe unul că mă place pe mine sau că mă simpatizează pe mine și că am garanția că va merge cu mine. Am ținut cont tot de dumneavoastră și până la urmă a fost o alegere fără competiție (...). Important e să menținem unitatea organizației", a conchis liderul liberalilor.