Inițiativa legislativă vizează în special achizițiile de alcool și tutun, dar și accesul la servicii cu restricții de vârstă, precum jocurile de noroc. Dacă proiectul va fi adoptat, comercianții online vor fi obligați să confirme vârsta cumpărătorilor înainte ca o comandă să poată fi finalizată.
Cum ar urma să funcționeze sistemul
Proiectul prevede crearea unui sistem național de verificare electronică a vârstei, care ar urma să fie implementat de Ministerul Afacerilor Interne. Platforma va fi gratuită pentru comercianți și va funcționa în acord cu standardele europene privind identitatea digitală.
Mecanismul va transmite doar informația necesară pentru confirmarea vârstei: dacă utilizatorul îndeplinește sau nu condiția minimă cerută. Astfel, datele personale vor fi protejate, iar comercianții nu vor primi alte informații despre client.
Potrivit inițiatorilor, sistemul transpune în mediul online regulile care există deja în magazinele fizice, unde vânzarea unor produse către minori este interzisă.
Parlamentarii spun că verificarea actuală este doar formală
Senatorul Ciprian Rus, inițiatorul proiectului și președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, susține că legislația trebuie adaptată la realitatea digitală și la noile instrumente europene de identitate electronică.
„Copiii noştri trăiesc deja într-un univers digital şi avem nevoie de legi care să îi protejeze în acest univers. La nivelul Uniunii Europene există deja un cadru pentru verificarea vârstei online, în contextul dezvoltării portofelului european de identitate digitală.
România trebuie să îşi adapteze legislaţia şi infrastructura digitală pentru a integra aceste mecanisme. Fără reguli clare privind rolul statului şi obligaţiile comercianţilor online, protecţia minorilor va rămâne fragmentară”, a afirmat senatorul.
La rândul său, deputatul Felix Bulearcă a explicat că, în prezent, verificarea vârstei în mediul online este adesea pur formală și poate fi ocolită foarte ușor.
„Vânzarea către minori a produselor precum alcoolul, tutunul sau accesul la jocuri de noroc este interzisă prin lege. Din păcate, în mediul online verificarea vârstei se face, doar formal, printr-un simplu click. În realitate, orice minor poate ocoli aceste filtre simbolice.
Consider că statul are obligaţia să asigure aceeaşi protecţie pentru copii şi în mediul digital, nu doar în magazinele fizice. Nu este o măsură împotriva comerţului online, ci una de responsabilitate şi protecţie a minorilor”, a declarat deputatul.
Amenzi pentru comercianții care nu respectă regulile
Proiectul introduce și un sistem de sancțiuni pentru comercianții online care nu vor aplica corect verificarea vârstei. Amenzile propuse sunt cuprinse între 15.000 și 25.000 de lei.
Dacă abaterea se repetă în termen de 30 de zile, pe lângă amendă, autoritățile ar putea dispune și suspendarea activității comerciale.
Inițiatorii spun că măsura are scopul de a reduce accesul minorilor la produse și servicii care le pot afecta sănătatea sau dezvoltarea. Totuși, parlamentarii recunosc că niciun sistem nu poate elimina complet riscurile din mediul digital.
„Iniţiativa urmăreşte să consolideze protecţia minorilor în mediul online, reducând posibilitatea ca aceştia să acceseze cu uşurinţă produse şi servicii care le pot afecta sănătatea şi dezvoltarea.
Deşi niciun sistem nu poate elimina complet riscul, introducerea unei verificări electronice reale a vârstei închide o breşă evidentă din cadrul legislativ actual”, au transmis inițiatorii proiectului.