Două tabere își dispută puterea în Libia: de o parte un Guvern de uniune națională (GNA), instalat la sfârșitul lui 2015 în baza unui acord mijlocit de ONU și cu sediul la Tripoli, iar de cealaltă parte, o autoritate rivală instalată în estul Libiei și sub controlul mareșalului Haftar, care se îndreaptă acum amenințător spre capitală.
Lupte violente au avut loc duminică seara în apropierea capitalei Tripoli, soldate cu 21 de morți și 27 de răniți, au anunțat forțele guvernamentale, citate de BBC.
Duminică, ofensiva forțelor mareșalului Haftar s-a apropiat dinspre est de Tripoli, da era frânată de trupe ale guvernului de uniune națională (GNA), recunoscut de către comunitatea internațională, în timp ce Libia riscă să ajungă din nou în război civil.
Intervenție ONU
ONU le-a cerut duminică facțiunilor rivale din Libia să respecte încetarea focului la periferiile capitalei Tripoli pentru a permite evacuarea persoanelor rănite și a civililor din zonă, transmite Agerpres.
Evacuarea civililor ar urma să dureze două ore, începând cu ora locală 16:00 (14:00 GMT), în partea de sud a capitalei libiene.
''Misiunea ONU de sprijin în Libia le cere tuturor părților înarmate aflate în Wadi Rabi, al-Kayekh, Gasr Ben Ghachir și Al-Aziziya (la sud de Tripoli) să respecte o încetare a focului umanitară între 16:00 și 18:00 (14:00 - 16:00 GMT) pentru a asigura evacuarea răniților și a civililor de către echipele umanitare și cele ale Semilunii Roșii libiene'', se menționează într-un comunicat.
Cele două tabere
Șeful Guvernului de uniune națională (GNA) libian, Fayez al-Sarraj, a promis să răspundă cu "forță și fermitate" rivalului său, mareșalul Khalifa Haftar, care l-a "trădat" lansând o ofensivă în direcția capitalei Tripoli ce va duce la "un război fără învingător", relatează AFP.
"Am întins mâinile pentru pace, dar după agresiunea care a avut loc din partea forțelor aparținându-i lui Haftar și declarația sa de război împotriva orașelor și capitalei noastre (...), el va găsi numai forță și fermitate", a declarat Fayez al-Sarraj într-un discurs televizat.
El a avertizat contra unui "război fără învingător".
Reamintind aranjamentele găsite cu Haftar cu ocazia ultimelor întâlniri avute, Sarraj a afirmat că Haftar a "trădat acordul" și a "încercat să îl înjunghie pe la spate".
Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani. În cursul celei mai recente întrevederi, la sfârșitul lui februarie la Abu Dhabi, ei au încheiat un acord în special pentru formarea unui guvern unificat și organizarea de alegeri înainte de sfârșitul anului.
Libia se pregătea să găzduiască la jumătatea lui aprilie o conferință națională menită să găsească o foaie de parcurs pentru ieșirea țării din criză.
Sarraj a subliniat că această conferință era o cale "spre un stat stabil și pentru a construi un stat civil și democratic".
El l-a acuzat pe Haftar că este "animat de interese personale și fanteziile sale individuale" și că acționează pentru a sabota procesul de pace (...) și a scufunda țara într-un ciclu de violențe și un război distrugător".
Americanii se retrag
Armata americană a anunțat duminică într-un comunicat că retrage provizoriu militari staționați în Libia, fără să precizeze numărul lor, din cauza luptelor violente dintre trupele proguvernamentale și forțele loiale mareșalului Khalifa Haftar, relatează AFP.
''Din cauza amplificării tulburărilor din Libia, un contingent al forțelor americane de sprijin pentru Comandamentul SUA pentru Africa (Africom) a fost delocalizat temporar din țară, ca răspuns la situația privind securitatea din teren'', a indicat Africom, cu sediul la Stuttgart (Germania), în comunicat, care nu precizează numărul militarilor vizați de această retragere.
Africom s-a limitat să reamintească faptul că misiunea americană din Libia oferă ''sprijin militar reprezentanțelor diplomatice, activităților antiteroriste, precum și întăririi parteneriatelor și securității în întreaga regiune''.
Comandamentul american pentru Africa ''va continua să urmărească evoluția situației din teren și va examina posibilitatea revenirii prezenței militare americane la momentul potrivit'', a dat asigurări șeful Africom, generalul Thomas D. Waldhauser, în comunicat, subliniind că ''realitatea din teren este din ce în ce mai complexă și imprevizibilă''.