Secția pentru procurori a CSM a amânat pentru 7 noiembrie discuția privind acțiunea disciplinară formulată de IJ pe numele Laurei Codruța Kovesi, care a fost cercetată în urma înregistrărilor apărute în spațiul public, din timpul unei ședințe de lucru. Și Marius Iacob este vizat în această lucrare.
Procurorii CSM, întruniți în ședința din 3 octombrie, au acordat un nou termen pentru discuția acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară pe numele fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi și al adjunctului Direcției, Marius Iacob.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii ar putea lua o decizie miercuri cu privire la raportul întocmit de Inspecția Judiciară cu privire la săvârșirea de către fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și procurorul șef adjunct, Marius Iacob, a unor abateri disciplinare.
Pe 12 ianuarie, Inspecția Judiciară anunța că a exercitat acțiune disciplinară față de Laura Codruța Kovesi și Marius Iacob pentru săvârșirea unor abateri, acțiunea fiind înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea celor doi magistrați.
Potrivit IJ, în cazul lui Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei ședințe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei și probității profesionale a magistraților procurori, precum și prestigiului justiției, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spațiul media la data de 18 iunie 2017.
"În concret, procurorul șef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii și credibilității instituției, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare "cu miniștri", de impact mediatic, și-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv și general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 și a folosit exprimări inadecvate la adresa Curții Constituționale și a unui judecător al Curții, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcție de care se prioritizează soluționarea dosarelor este impactul mediatic al acestora și calitatea oficială a persoanelor cercetate", arată IJ.
De asemenea, Kovesi a folosit față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor, precizează sursa citată.
Totodată, acțiunea a vizat "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții", constând în aceea că prin intermediul unei corespondențe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte și expresii cu un conținut vădit denigrator, insultător și amenințător, respectiv 'lași', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecți', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligația de rezervă și normele de conduită atașate profesiei de magistrat.
În ceea ce îl privește pe Marius Iacob, IJ arată că acțiunea față de acesta a vizat "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa", constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declarație de abținere, deși se afla, în mod vădit, în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. f), cu referire la art. 65 alin. 1 și art. 66 Cod de procedură penală.