Secția pentru procurori a CSM ar putea decide miercuri un verdict în cazul acțiunii disciplinare în care fostul procuror-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, este cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară.
Inspecția Judiciară a exercitat, în luna aprilie, o acțiune disciplinară față de Laura Codruța Kovesi, referitor la refuzul de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Raportul inspecției a fost transmis Secției pentru Procurori a CSM.
"Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de doamna Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție („DNA") pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale și prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu și nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și ș) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acțiunii s-a reținut că procurorul șef al DNA a încălcat dispozițiile explicite ale Deciziei Curții Constituționale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din anul 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei", a transmis Inspecția Judiciară, cu câteva luni în urmă, printr-un comunicat de presă.
Este a patra cercetare disciplinară începută de IJ față de Laura Codruța Kovesi.
Prima acțiune disciplinară în cazul procurorului șef al DNA a fost declanșată de Inspecția Judiciară în 12 ianuarie, o acțiune similară fiind declanșată și în cazul lui Marius Iacob, procuror-șef adjunct al DNA. Procurorului șef al DNA i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.
Una dintre abaterile constatate de IJ în cazul lui Kovesi se referă la înregistrările apărute în spațiul public, din timpul unei ședințe de lucru din 18 iunie 2017.
De asemenea, procurorului șef al DNA i se impută că "a folosit față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor".
În 11 aprilie, Inspecția Judiciară a anunțat că a început o altă acțiune disciplinară față de Kovesi, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruța Kovesi a săvârșit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce și-ar fi desemnat consilierul judecător Dana Tițian să facă verificări la două servicii teritoriale.