Procuratura Anticorupție de la Chișinău va cere ajutorul Biroului Federal de Investigații (FBI) al SUA pentru a identifica beneficiarii tranzacțiilor frauduloase de aproximativ 20 de miliarde de dolari din Rusia, bani 'spălați' prin intermediul unor decizii ale instanțelor din Republica Moldova, a informat luni Radio Chișinău.
Anunțul a fost făcut de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, într-un interviu pentru Deschide.md. Potrivit lui Morari, această solicitare se înscrie într-o a doua etapă a investigației în așa-numitul dosar 'Laundromat', care impune colaborarea cu mai multe state.
'Când zic investigații pe plan extern mă refer la tranzacțiile făcute, companii implicate și beneficiarii finali. În acest sens vă mai pot spune că pregătim demersuri către colegii de la FBI pentru a ne ajuta să identificăm împreună acești beneficiari. Vă amintesc că miliardele respective erau în valută americană, ceea ce le permite instituțiilor din SUA să urmărească circuitul lor mult mai simplu', a declarat șeful Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova.
Totodată, el a precizat că procurorii moldoveni nu au mai adresat niciun demers legat de acest dosar autorităților din Federația Rusă.
Potrivit lui Viorel Morari, până acum Procuratura Anticorupție și ofițeri ai Centrului Național Anticorupție (CNA) au investigat toate acțiunile factorilor din Republica Moldova implicați în această schemă (judecători, bănci comerciale, judecători de instrucție).
Astfel, în prima etapă s-ar fi finalizat urmărirea penală și a fost expediată în judecată cauza penală de învinuire a 14 actuali și foști magistrați, precum și a doi executori judecătorești. Alte două persoane - un judecător și un executor judecătoresc - au fost dați în căutare internațională, pe numele lor fiind emis mandat de arestare. De asemenea, a fost trimis în judecată dosarul a patru persoane de la Banca Națională a Republicii Moldova (BNM), printre care se numără și fostul vicepreședinte al instituției. Nu în ultimul rând, potrivit lui Viorel Morari, s-a avansat semnificativ și în dosarele persoanelor din conducerea Moldincondbank.
Operațiunea de spălare de bani s-a realizat cu ajutorul unei scheme financiare investigate acum de autoritățile din Republica Moldova și în care au fost angrenați responsabili ai băncii Moldinconbank, judecători, executori și politicieni.
Serviciile secrete ale Republicii Moldova ar deține informații detaliate despre persoane din cadrul FSB-ului rus (fostul KGB), pe care le suspectează că au derulat respectiva schemă financiară frauduloasă împreună cu Viaceslav Platon, om de afaceri moldovean.