Jaf la stat, în energie. Din 32 de companii, doar 17 sunt pe profit

Sporurile uriașe, „sportul” favorit al bugetarilor. Foto/Arhivă
Jaful pe banii românilor, perpetuat de toate guvernele, a ajuns la cote greu de imaginat. Ministrul Energiei cere, companiilor din subordinea ministerului, planuri concrete pentru stoparea „hemoragiilor financiare”. Din 32 de companii energetice, unde statul este acționar majoritar, numai 17 sunt pe profit.
„Vreau să spun ce fac începând de mâine, pentru că am stat cu colegii mei, și nu vreau să spun până nu fac ceva concret. O să trimit tuturor companiilor o adresă, prin care le cer explicit reducerea costurilor cu salariații, reducerea costurilor operaționale cu protocoale în companii și planul prin care fac acest lucru, începând cu 1 august 2025”, a declarat, joi, Bogdan Ivan, transmite Agerpres.
În ceea ce privește reducerea indemnizațiilor și a numărului de membri din Consiliile de Administrație din companiile aflate în subordinea Ministerului Energiei, ministrul a transmis că a realizat deja o analiză legislativă complexă, pentru a identifica o soluție legală în acest sens.
„Am făcut în același timp o analiză pe legislație, o coroborare între vreo cinci legi, în care am găsit formula prin care se poate reduce numărul membrilor Consiliilor de Administrație. Sunt situații în care sunt convins că vor putea să funcționeze la fel de bine niște companii și cu trei sau cinci membri, în loc de 9, 11 sau 17 membri în CA, iar ceea ce se va decide la nivel guvernamental unitar – pentru că nu vorbim doar de un minister – va presupune să schimbăm niște articole din legislația din România”, a explicat oficialul.
Ministrul Energiei a reamintit că instituția are un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe care nu l-a atins, respectiv 121, unde sunt blocați peste 240 de milioane de euro din bani europeni.
„Sunt bani pe care nu i-am atras, pentru că nu s-au făcut conform cu PNRR toate numirile la companiile de stat. Le-am reluat, respectând procedurile (…) și în acest context avem discuții cu mulți dintre ei, care toți au spus „ok, vrem să respectăm în totalitate prevederile pentru a ne asigura că nu ne iau acești bani”. Nu am fost într-o situație în care să fim contondenți unii cu ceilalți. Puteau să fie și nemulțumiți, pentru că exact la fel făceam. Nu e negociat interesul statului și banii pe care putem să-i aducem în România. (…) Nu i-am întrebat dacă sunt mulțumiți sau nemulțumiți, pentru că nu vreau să sune populist, chiar contează prea puțin”, a afirmat șeful de la Energie.
Ministrul Ivan a susținut că șefii companiilor profitabile din domeniul energiei, unde se derulează proiecte de investiții de sute de milioane de euro, trebuie să fie bine plătiți.
„Vreau să avem indicatori foarte clari acolo unde e cineva care a luat o companie pe pierdere, a făcut-o profitabilă, are investiții, derulează proiecte de investiții de sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro în domeniul energiei, de la producție, transport și distribuția energiei și a gazelor naturale. Da, ai nevoie de oameni competenți și dacă ei își fac treaba, sunt de acord să fie bine plătiți”, a punctat demnitarul.
Pe de altă parte, în opinia sa, situația va fi total diferită în companiile de stat aflate pe pierdere.
„Vă pot spune că din 32 de companii, 17 sunt pe profit, diferența e pe pierdere. Adică aproape jumătate sunt pe pierdere. Ei bine, acolo e altă situație și vă mărturisesc că am întâlnit oameni geniali care vorbeau de cum listează acțiunile companiilor pe London Stock Exchange (LSE) și de unii care au venit să mă întrebe și mi-au scris scrisori, ce să facă în situația în care au decizia unei instanțe, dacă se mai țină angajați unii oameni care au și pensie și salariu. Acela e nivelul unora dintre cei din companiile de stat”, a adăugat Ivan.
Întrebat dacă directorul general de la Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, își merită salariul de 38.000 euro pe lună, așa cum a apărut în spațiul public, ministrul Energiei a precizat că ar trebui făcute comparații cu companii similare din domeniul privat.
„M-am uitat la cifra de afaceri și la profituri. Nuclearelectrica are patru miliarde (de lei n.r.) cifră de afaceri, 1,7 miliarde de lei profituri, care 90% se duc la bugetul de stat. Că merită sau nu merită, trebuie să vedem dacă la o companie similară din piață, listată la bursă, cum este și compania Nuclearelectrica, un director de companie, care are aceeași cifră de afaceri, aceleași profituri în același timp și aceleași investiții, pentru că e strategică compania asta pentru sistemul energetic al României, avem un venit similar. Am făcut o comparație, nu știu dacă e corectă, dar am făcut cu o companie din domeniul privat: OMV Petrom. Sunt date publice. CEO-ul companiei are venit de aproape două milioane de euro pe an, la o cifră de afaceri de 31 de miliarde, 7 miliarde de lei profit. Avem Hidroelectrica, undeva la 11 miliarde de lei cifra de afaceri, aproape 7 miliarde profit, venituri de vreo 14 ori mai mici. Vreau să fim corecți, nu vreau să-i demonizăm pe toți acești oameni. Da, pentru 2, 3, 5, pe care i-am văzut pe la televizor, că n-aveau nicio treabă cu domeniile astea, care și-au dat pensii și și-au dat venituri nesimțite și în CA și-au votat lor acele venituri, ei fiind pe pierdere și fiind dependenți de bani din bugetul de stat, acolo nu doar că le-aș tăia indemnizații, i-aș da afară cu totul” , a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























