Iohannis și Opoziția au semnat Acordul Politic Național. ”PSD-ul a dăunat foarte mult României”

Wednesday, 12 June 2019, 13:31 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Întrevedere importantă, la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis și Opoziția au semnat Acordul Politic Național. La întâlnire au participat liderii PNL, USR PLUS, Pro România și PMP. 

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, la ceremonia de semnare a Acordului Ppolitic, că românii au ieșit în număr mare la vot și au dat un răspuns ferm la întrebările de la Referendum. ”Românii au votat pentru Europa și împotriva atacurilor nemernice la justiție”, a declarat șeful statului. 

”PSD-ul nu m-a anunțat că este interesat de Acordul Național. PSD-ul nu s-a schimbat, PSD-ul nu se schimbă. E doar aparența schimbării la PSD. PSD-ul a dăunat foarte mult României, a împiedicat România să se dezvolte”, a spus președintele Iohannis. 

”PSD și ALDE au fost drastic sancționați la alegerile din 26 mai”, a mai spus președintele. 

”Românii au răspuns guvernării eșuate”, a spus șeful statului.

Președintele a mai spus că românii au votat pentru Europa și împotriva ”atacurilor nemernice” la justiție. 

”PSD nu m-a anunțat că vrea să semneze. Aveau mai multe amendamente decât articole în acest acord”, a precizat șeful statului.

”Românii vor ști cum să voteze la următoarele alegeri”, a completat Iohannis.

Conform acestuia, pentru a merge mai departe cu votul la referendum, trebuie să se schimbe Constituția și legislația de acum.

”Sunt foarte bucuros că semnăm acest acord național. Această semnare nu reprezintă un pas prin care vrem să excludem pe alții. Lista semnatarilor rămâne deschisă. E posibil ca și alții să revină la gânduri mai bune și vreau să păstrăm poarta deschisă pentru politicienii care vor să construiască o tară mai bună”, a mai spus Iohannis.

”Mă bucur că am ocazia să semnez un document extrem de important care poate pune bazele unei democrații autentice, care să se bazeze pe respectarea drepturilor cetățenilor, a statului de drept și a independenței justiției”, a afirmat Ludovic Orban, liderul PNL.

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat că a semnat acest acord național pentru că el conține ceea ce de trei ani USR susține.

”Acest acord este prima piesă dintr-o construcție care trebuie să conțină și inițiativa fără penali în funcții publice”, a precizat acesta.

Redăm comunicatul remis de Administrația Prezidențială:

"La invitația Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, joi, 13 iunie a.c., la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, la care vor participa președintele Partidului Național Liberal, domnul Ludovic Orban, președintele Uniunii Salvați România, domnul Dan Barna, președintele PRO România, domnul Victor Ponta, și președintele Partidului Mișcarea Populară, domnul Eugen Tomac".

Președintele Klaus Iohannis afirmase acum o săptămână că se va realiza acest pact național, după consultările avute cu partidele parlamentare, în urma referendumului pe justiție din 26 mai.

Iată ce a declarat Klaus Iohannis pe 5 iunie:

"Am constatat că există o largă convergență. Majoritatea, marea majoritate a partidelor, sunt de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate așa cum a votat poporul. Sunt de acord partidele că trebuie consolidat parcursul european al României.

În consecință, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot și consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României. Sau, dacă vreți altfel, un pact politic pentru România Europeană.

Așadar, „Acord Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României”, care conține, în esență, următoarele chestiuni:

Sigur, transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru infracțiuni de corupție.

Transpunerea în legislație a interdicției adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor, al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe, dar și transpunerea în legislație a măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice, revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și a rapoartelor Comisiei Europene și GRECO.

Adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene.

De asemenea, propun ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislație, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării - atât în țară, cât și în străinătate, subliniez – a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români.

Acest proiect de acord național va fi trimis imediat partidelor parlamentare și va fi pus imediat la dispoziția publicului interesat, prin intermediul dumneavoastră, al jurnaliștilor.

Așadar, aștept în câteva zile un răspuns afirmativ la invitația mea de a semna acest acord național"

Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ