Ioana Ginghină: veşti teribile despre actriţă după ce a luat pastile cu pumnul, înainte de divorţ

Tuesday, 11 June 2019, 21:06, Sursă: REALITATEA.NET

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, ambii în vârstă de 41 de ani, divorţează. 

Adaugă părerea ta

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol pun capăt unei căsnicii care a durat 12 ani. Cei doi au împreună o fetiţă, Ruxandra (10 ani).

Chiar dacă cei doi actori divorţează abia acum, problemele din căsnicia lor durează de ceva vreme. Ioana Ginghină a povestit pe blogul personal clipele teribile prin care a trecut înainte de a se decide că trebuie să pună punct mariajului cu Alexandru Papadopol.

Sub titlul "Da, am nevoie de ajutor", Ioana Ginghină a scris că lua pastile cu pumnul şi a mers la psiholog.

"Mi-a luat mult până să accept acest lucru, că da, am nevoie de ajutor, că încercările la care mă pune viața, sunt deja prea grele pentru mine și am decis să strig.

De când? Chiar de ziua mea, anul trecut, în septembrie, mi-am făcut cadou o vizită la psiholog…

De ce mai exact?

Somnul era din ce în ce mai prost și începusem să iau cu pumnul pastile de plante recomandate de unul și altul, dar care nu își făceau efectul.

Adormeam relativ repede, însă mă trezeam după 2-3 ore și se trezea și a mea minte, plină cu gânduri și scenarii care mai de care, apoi urma nodul în stomac care nu mă mai lasa de mult să mănânc și gata cu somnul.

Și asta se întâmpla noapte de noapte.

Prietenii au venit și m-au ajutat însă au și ei problemele lor, unde mai pui că sunt subiectivi, toată lumea într-un fel se gândește la ce ai putea face să “salvezi” anumite situații, nu la faptul că eu mă prăbușesc, că mă doare la propriu și joc teatru mai ceva ca în seriale, ca să arăt copilului meu, dar și societății că totul va fi bine, că totul este în regulă cu mine.

Însă nu este ușor, mai ales când ești 24 din 24 alături de un suflet care se agață cu disperare de tine, că tot ce are stabil în acest moment ești tu, mama, deci trebuie să-i arați că viața merge înainte, că fericirea vine din lucrurile mici, că ne bucurăm că suntem sănătoși și că avem tot ceea ce ne trebuie, texte clasice aș putea spune, dar care pot fi luate ca reper în anumite situații.

Și da, ea , Ruxi, această fetița de 10 ani este o minune, care mă ajută foarte mult că este acolo lângă mine și nu mă lasă să mă prăbușesc.

O face inconștient, căci nu știe exact ce e în sufletul meu, dar exact această naivitate a ei și multitudinea ei de dorințe îmi dă atâta speranța.

Voi încheia aici, căci încă nu am curaj să vorbesc mai mult, dar m-am gândit să-ți spun și ție că este ok să ceri ajutor specializat, dacă e cazul.
Nu întotdeauna suntem atât de puternici că să ne rezolvăm singuri problemele".

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol nu mai locuiesc împreună de câteva luni bune.