Inspecția Judiciară, Secția pentru procurori, a început cercetarea în cazul procuroarei care a luat-o pe Sorina cu mascații de la asistenții maternali. De asemnea, s-a solictat suspendarea din funcție a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.
"Inspecția Judiciară – Direcția de inspecție pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul Maria Antoaneta Pițurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul abaterilor disciplinare(...)constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu” și, repectiv „exercitare a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni”, se arată în comunicatul instituției.
Procurorii SIIJ au deschis o anchetă pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopție internațională a fetiței, respectiv instrumentarea dosarului penal în care un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, în urmă cu două săptămâni, o percheziție la domiciliul asistentului maternal pentru a o lua pe fetiță.
Pe de altă parte, procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanță decizia judecătorilor prin care fetița din Baia de Aramă a fost dată spre adopție și a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.
Avocata familiei care a primit în adopție fetița din Baia de Aramă a anunțat, la câteva zile, că a depus plângere penală împotriva procurorului general interimar Bogdan Licu și a procurorului care se ocupă de anchetă, Mihaiela Iorga Moraru.
Avocata susține că procurorul Mihaiela Iorga Moraru de la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a reținut pașaportul Sorinei, fără a exista o hotărâre a unei instanțe în acest sens.