Un bărbat în vârstă de 25 de ani care era dat în urmărire internațională pentru mai multe infracțiuni, printre care și tentativă de omor asupra unui polițist italian, a fost prins de polițiștii din Olt.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au reușit prinderea, în comuna Iancu Jianu, a unui tânăr de 25 de ani, urmărit internațional pentru fapte de o gravitate deosebită, comise pe teritoriul Italiei.
Pe numele bărbatului există un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru tentativă de omor comisă asupra unui polițist italian aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, tâlhărie calificată, evadare și alte infracțiuni cu violență.
”Operațiunea a presupus o mobilizare amplă a efectivelor de poliție, desfășurată în baza unui schimb operativ permanent de date și informații prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și Biroului Atașatului de Afaceri Interne al României în Italia. Astfel, într-un timp foarte scurt, polițiștii din Olt au reușit să localizeze și să prindă persoana urmărită”, au transmis, miercuri, reprezentanții IPJ Olt.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.