Un incendiu de pădure alimentat de seceta din nordul statului american New Mexico a căpătat sâmbătă proporțiile unui "mega-incendiu" întinzându-se pe 100.000 de acri, sau 157 de mile pătrate (1 milă pătrată = 2.59 kilometri pătrați) și există riscul real ca acesta să-și dubleze dimensiunea.
Favorizat de vânturile puternice de primăvară în pădurile de munte, incendiul din Calf Canyon este de departe cel mai mare și mai distructiv dintre cele care fac ravagii în prezent în Statele Unite, potrivit unui responsabil al echipelor de intervenție care operează în zonă, citat de Reuters.
La aproximativ 30 de mile (48 km) est de Santa Fe, incendiul a distrus sute de proprietăți, a dus la mii de evacuări și a ajuns sâmbătă la doar câteva mile de orașul Las Vegas, cu o populație de 14.000 de locuitori.
„Se întinde deja pe 100.000 de acri. Și-ar putea dubla ușor dimensiunea, poate chiar mai mult", a declarat comandantul operațiunilor de stingere a focului, Carl Schwope, într-o conferință de presă.
Dezastrul s-a extins cu aproximativ 50% în 24 de ore, când o coloana uriașă de flăcări a fost văzută în noaptea de vineri spre sâmbătă, aruncând limbi de flăcări înaintea sa și declanșând noi incendii. Locuitorii din Las Vegas s-au trezit cu bucăți de lemn carbonizat de mărimea unei monede de 25 de cenți acoperind orașul.
„Este un incendiu major și este peste tot în jurul nostru", a declarat telefonic Joy Ansley, șefa comitatului San Miguel, adăugând că autoritățile întocmesc planuri în cazul în care se va impune evacuarea locuitorilor din Los Angeles.
Pompierii din vestul SUA se confruntă cu un an sumbru în materie de incendii, date ale Ministerului american al Agriculturii arată că 80% din regiune traversează o situație de secetă severă.
În scenariul unei creșteri cu două grade Celsius a temperaturii globale, oamenii de știință se așteaptă ca incendiile de pădure din vestul SUA să devasteze de două ori mai multă suprafață decât astăzi de la jumătatea secolului.
Peste o treime din cei 2. 800 de pompieri desfășurați în prezent în SUA se luptă cu focul la Calf Canyon, depunând eforturi ca flăcările să nu pună în pericol Las Vegas, luptând cu "focare punctuale", care se apropie de localitățile din Valea Mora.