Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Horea" al județului Mureș a anunțat, luni seara, că incendiul de pădure din Munții Gurghiului, din zona Lăpușna, s-a extins pe o suprafață de circa 40 de hectare din cauza vântului puternic. Drept urmare, forțele și mijloacele de intervenție.
"Având în vedere condițiile meteorologice (vântul puternic), misiunea pentru localizarea și limitarea incendiului este încă în dinamică. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 40 hectare. În jurul orei 19,00, la locul indicat s-au suplimentat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara și Secția de Pompieri Sărmașu, respectiv 40 pompieri militari, precum și 40 de lucrători din cadrul Ocoalelor Silvice Lăpușna și Fâncel și patru pompieri voluntari din cadrul SVSU Ibănești (...). Intervenția pompierilor și a personalului în sprijin se concentrează, în principal, pe crearea unei linii de protecție pentru limitarea propagării incendiului", au transmis reprezentanții ISU Mureș.
Pompierii militari au arătat că la sosirea forțelor de intervenție, luni după-amiază, incendiul se manifesta cu flacără, la nivelul unei păduri de rășinoase, pe aproximativ 20 ha, echipajele acționând pe un teren greu accesibil, versanții fiind extrem de abrupți.
În prima fază a intervenției, la incendiu au acționat mijloace și pompieri de la Detașamentul de Pompieri Reghin, precum și forțe și mijloace din cadrul Ocolului Silvic Mureș, Salvamont Mureș și SVSU Ibănești.
La nivelul inspectoratului s-a activat grupa operativă.