Incendiu puternic, sâmbătă dimineața, într-o localitate din județul Caraș-Severin. Patru case au fost afectate. de focul provocat, cel mai probabil, de jarul sau scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat.
”În cursul acestei dimineți, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de amploare care a cuprins patru gospodării din localitatea Bocșa. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, cu două autospeciale de stingere”, au transmis, sâmbătă dimineață reprezentanții ISU.
La momentul sosirii echipajelor, primele două locuințe ardeau generalizat, iar acoperișurile altor două case alăturate erau cuprinse de flăcări. Suprafața totală afectată a fost estimată la aproximativ 250 de metri pătrați.
Pe parcursul intervenției, pompierii au reușit să evacueze mai multe bunuri. Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
”Incendiul a fost lichidat, cauza probabilă fiind jarul sau scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat”, precizează ISU Caraș-Severin.